Carrefour România marchează o premieră internațională pentru vinul românesc: 14 crame românești prezentate la Festivalul Milano Wine Week
Carrefour România a participat cu programul „Deschidem Vinul Românesc” la Milano Wine Week, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale dedicate vinului, urmărind misiunea principală de a pune vinul românesc și soiurile autohtone pe harta internațională a vinului. Evenimentul are loc în perioada 8-16 octombrie și reunește producători, degustători, oenologi, experți și iubitori de vin din întreaga lume. Paisprezece crame românești, parte a programului Carrefour, au prezentat la Milano selecții clasice premium, dar și soiuri mai puțin cunoscute ale viticulturii românești, precum Crâmpoșia, Negru de Drăgășani, Șarba, Tămâioasa Românească, Feteasca Regală, Cadarca și altele, marcând și o premieră pentru piața italiană, aceste vinuri fiind introduse pentru prima dată în Italia.
Duminică, 9 octombrie, România a beneficiat de o zi exclusivă în cadrul Milano Wine Week, la Palazzo Bovara, aducând vinurile românești în centrul atenției internaționale. Marinela Ardelean, critic de vin, arbitru la concursuri internaționale, Ambasadorul de vinuri al programului „Deschidem Vinul Românesc”, și Mircea Niculescu, Senior Wine Buyer la Carrefour România, au susținut cu această ocazie patru prezentări de tip Masterclass, în care cunoscători, experți internaționali și invitați speciali au avut ocazia să deguste și să analizeze profesionist vinurile românești.
„A fost o mare bucurie pentru mine să prezint la Milano Wine Week soiurile de mare valoare cultivate pe solurile românești, prea puțin cunoscute de iubitorii de vin din întreaga lume. Astfel de inițiative duc vinul românesc unde merită să fie, după ce în ultimii ani piața a evoluat formidabil; am avut inclusiv reacții de la experți care ne apreciaza vinul ca fiind un competitor serios pentru vinurile străine. Astfel dăm încredere și producătorilor și consumatorilor în noua lume a vinului din România. Pe plan personal, ca româncă rezidentă în Italia, țară cu o multimilenară cultură a vinului, m-am simțit onorată să reprezint chiar aici vinul din România”, declară Marinela Ardelean, ambasadorul programului „Deschidem Vinul Românesc”.
„Chiar dacă e cultivat în cantități mici, Negru de Drăgășani e un vin care merită descoperit cel puțin o dată în viață. Ziua începe cu o degustare: sunt 33 de vinuri românești la dispoziția publicului. A cincea ediție a Milano Wine Week va anima întregul oraș cu un program de workshop-uri, degustări și tururi ghidate”, menționează postul de televiziune italian RAI.
Cele 14 crame partenere Carrefour prezente la Milano sunt: Via Viticola; Domeniile Prince Matei; Jidvei; Domeniul Bogdan; The Iconic Estate – Alexandrion Group; Avincis; Villa Vinea; Cotnari; Crama Rotenberg; Davino; Domeniile Săhăteni – Aurelia Vișinescu; Crama Gîrboiu; Gramofon Wine; Domeniile Tohani.
„O atmosferă efervescentă, nume importante din industrie și numai aprecieri la adresa vinului nostru: duminică am fost în centrul atenției la Milano Wine Week. Suntem încântați că am putut participa alături de Carrefour la această celebrare a vinului românesc la Milano, capitala internațională a vinului în aceste zile”, a comentat Oana Stan, Director de Marketing Domeniul Bogdan.
„Cu participarea la Milano Wine Week, am mai făcut un pas în aduce vinului nostru recunoașterea pe care o merită la nivel mondial. Echilibrul între tradiție și modernitate este apreciat aici deopotrivă de experți și iubitori ai vinului și ne bucurăm că am reprezentat România la acest eveniment de anvergură internațională, în cadrul programului Deschidem Vinul Românesc”, a completat Alin Lăzărescu, Director General Via Viticola.
„Deschidem Vinul Românesc”, programul Carrefour inițiat în 2019, are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului, cu o selecție de peste 200 de etichete, dintre care unele sunt vândute exclusiv în Carrefour la nivel național. În 2021, Carrefour a promovat vinul românesc la New York cu ocazia Zilei Naționale, iar anul acesta, „Deschidem Vinul Românesc” a făcut încă un pas curajos pentru strugurii românești, pentru tehnicile tradiționale și inovatoare de producție locale, pentru modernitatea și inovația pe care o cultivă viile noastre, provocând țara vinului, Italia, să descopere vinul românesc.
„România beneficiază de vinuri extraordinare și de producători de vinuri cu expertiză de top și pasiune pentru ceea ce fac și cu un simț al solidarității cu comunitățile în care sunt produse vinurile. Aceste valori sunt cele care ne unesc în programul național ‹‹Deschidem Vinul Românesc›› pe care l-am conceput pentru ei, dar și împreună cu ei. Prezența lor la Milano Wine Week face parte dintr-o strategie susținută care valorifică specificul strugurilor și vinurilor din țara noastră și arată că vinul nostru românesc se poate transforma într-un brand național. Această acțiune comună de la Milano va avea cu siguranță efecte benefice asupra întregii industrii vinicole din România. Susținem cramele locale să acceseze piețele internaționale și avem inițiative în acest sens”, declară Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer Carrefour România.
Evenimentul este completat de o amplă campanie de comunicare, prin care Carrefour își propune să promoveze vinul românesc, atât local, cât și pe piața internațională a vinului. În același timp, așa cum vinul românesc încă se lasă descoperit, Carrefour aduce în prim-plan poveștile românilor din Italia, acolo unde regăsim una dintre cele mai mari comunități de români din afara granițelor: aproape un sfert din totalul rezidenților străini din Italia sunt români. Parcursurile lor sunt pe cât de diferite, pe atât de fascinante: jurnalista Irina Păcurariu (TVR) a realizat seria de interviuri „Câte-n struguri și în vorbe”, conversații despre vin și viață, cu 14 români extraordinari care s-au remarcat profesional în Italia, ce va fi difuzată în curând la TVR și Europa FM. Realizatorul Cătălin Măruță (PRO TV) i-a invitat spontan la dialog atât pe românii din Milano, cât și pe italieni, într-o serie de provocări menite să îi familiarizeze cu vinul românesc. În capitala designului, a vizualului și a modei, acțiunea a avut și o componentă de promovare outdoor, prin intermediul unor mesaje publicitare despre vinul românesc, amplasate pe străzile din Milano.
Vinurile românești prezente la Milano pot fi descoperite în această perioadă la Carrefour printr-o selecție specială în magazine. Carrefour România va dezvolta în continuare programul „Deschidem Vinul Românesc” pentru a promova vinul din România în mod creativ, punând în valoare unicitatea vinurilor românești și a soiurilor autohtone.
Despre programul Deschidem Vinul Românesc
Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România cu misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. Experții în vin ai programului călătoresc în țară vizitând crame, de la cele cunoscute mărci, până la micile afaceri ale familiilor de producători locali, în căutare de noi vinuri pe care să le promoveze la nivel național. După ce aceștia degustă și selectează vinurile, consultanții programului sprijină vinificatorii în eforturile de branding, promovare și distribuție, pentru a pătrunde cu succes în retailul modern.
Despre Milano Wine Week
Milano Wine Week este unul dintre cele mai mari evenimente internaționale dedicate vinului, ce transformă orașul italian într-un hub al vinului, în care, timp de o săptămână se întâlnesc vinuri internaționale, degustători, enologi, experți și iubitori de vin pentru a celebra lumea vinului, a participa la workshop-uri, evenimente și masterclass-uri dedicate.
Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platformele BRINGO și GLOVO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.
Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.