National

Alertă InfoCons: Pastile de supt cu până la 6 E-uri!

InfoCons a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip comprimate de supt. În cele ce urmează se vor aborda aspecte precum: cantitate de aditivi alimentari, cantitate de zahăr și îndulcitori, arome identificate, substanțele active folosite, precum și informații utile referitoare la prospect.

Conform studiului realizat de InfoCons , 100% dintre pastilele ale căror etichete au fost supuse „radiografiei” conțin E-uri, într-o mai mică sau mai mare măsură. Pastilele de supt care au făcut obiectul studiului conțin în medie până la 2 E-uri, numărul minim de E-uri descoperit pentru acest tip de produse fiind 1, în timp ce numărul maxim descoperit este 6.

Află AICI care sunt cele mai des întâlnite E-uri din pastilele de supt

Pe aproape 70% din etichete nu este menționată cantitatea de zahăr! În urma efectuării studiului, s-a constat faptul că zahărul apare menționat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% din etichete nu este menționată și cantitatea. Conform studiului InfoCons, zahărul din pastilele de supt se încadrează pe o scală între 0 și 1,5 g per pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 și 1.1 g.

Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de Organizația Mondială a Sănătății este de 25 g/ zi, altfel spus 5 plicuri de zahăr. În momentul administrării pastilelor de supt, trebuie avut în vedere și acest aspect, întrucât este important să nu depășim această limită. Pe parcursul unei zile, meniul este destul de variat, iar în momentul administrării comprimatelor de supt, trebuie avute în vedere și cantitățile de zahăr din celelalte produse alimentare consumate.

Află AICI care sunt aromele identificate în pastilele de supt

Sfaturi utile legate de comprimatele de supt:

Este indicat pentru consumatori să păstreze prospectul pastilelor de supt, pentru a-l consulta când este cazul;

Consultați medicul sau farmacistul pentru mai multe informații sau neclarități legate de comprimatele de supt;

În cazul apariției reacțiilor adverse, adresați-vă medicului dumneavostră sau farmacistului;

Monitorizați-vă starea timp de 5 zile. Dacă starea dumneavoastră nu se ameliorează, adresați-vă medicului sau farmacistului.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button