Forumul Alianței de Universități Europene EC2U găzduit de UAIC s-a încheiat cu succes
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit, în perioada 11-13 octombrie, Forumul Alianței de Universități Europene EC2U, la care au participat peste 300 de membri ai comunităților academice din 7 universități de prestigiu din Europa. Scopul evenimentului a fost identificarea de soluții la probleme actuale ce țin de criza climatică, transport și călătorii prietenoase cu mediul, dezvoltare sustenabilă, dar și stilul de viață sănătos și starea de bine în comunități inteligente. Lucrările Forumului au avut loc în format hibrid, sesiunile publice fiind transmise în direct pe canalul de YouTube al alianței EC2U: https://www.youtube.com/channel/UCuCsmubiNpFF7gk9rRYVfbg
Pe parcursul celor trei zile s-au derulat activități variate, adresate deopotrivă studenților, cetățenilor, partenerilor și personalului academic din cadrul alianței EC2U. Spre exemplu, masa rotundă pentru învățământul superior a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Grupului Coimbra și ai altor consorții universitare europene care au dezbătut subiectul tranziției către activități de cooperare mai prietenoase cu mediul înconjurător în cadrul programului Erasmus+. În sesiunea comună a Institutelor Virtuale din cadrul Alianței EC2U, grupurile de lucru au prezentat rezultatele și direcțiile viitoare de acțiune în cele trei domenii prioritare: sănătate și stare de bine în campusuri și comunități, calitatea educației și comunități sustenabile. Finalul sesiunii a constat într-o dezbatere despre sustenabilitate, a cărei concluzie a fost că interdisciplinaritatea este singura cale de a aborda sustenabilitatea în educație. În cadrul sesiunii de prezentare a rezultatelor săptămânii antreprenoriale EC2U, studenții au participat la ateliere prin care au învățat cum să identifice problemele cu care se confruntă și cum să le transforme în oportunități și idei care adaugă valoare în comunitate. Pe parcursul sesiunii dedicate proiectului RI4C2 (Research & Innovation For Cities & Citizens) au fost prezentate rezultatele cercetării care și-a propus să identifice activitățile de cercetare și inovare prioritare pentru cele trei Institute Virtuale din cadrul alianței. Sesiunea „Citizen Science” a expus diverse exemple de bune practici în cooperarea dintre universități și autorități locale din Iași, Pavia (Italia), Coimbra (Portugalia) sau Poitiers (Franța). Forumul a mai inclus o serie de manifestări dedicate studenților, precum un concurs de talente intercultural, o vânătoare de comori, o sesiune de fitness și stare de bine, un târg de mobilități și un tur al orașului Iași.
Forumul EC2U este organizat la fiecare șase luni de către Alianța EC2U, un consorțiu academic format din Universitatea din Poitiers (coordonator), Universitatea din Coimbra, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Salamanca, Universitatea din Pavia, Universitatea Friedrich Schiller din Jena și Universitatea din Turku. Obiectivul acestor evenimente organizate periodic este acela de a aduce în atenție problemele de actualitate din societate și de a încuraja schimbul de bune practici la nivel european. Alianța EC2U își propune dezvoltarea unui spațiu deschis și inovator care să permită mobilitatea fără întreruperi între universități și orașe. Alianța se bazează pe o cooperare unică între universități și orașe, implicând comunități academice, municipalități, autorități regionale, actori socio-economici și cetățeni. EC2U promovează o inițiativă globală fără precedent, bazată pe provocări, care are în prim-plan Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale Națiunilor Unite.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul EC2U: https://ec2u.eu/news/ec2u-forum/ec2u-forum-in-iasi/