LocalSocial

Un tânăr din Deleni și-a agresat tatăl! Poliția a intervenit și l-a evacuat temporar din locuința părinților

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Deleni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

La data de 23 octombrie 2022, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din sat Deleni, comuna Deleni, cu privire la faptul că fiul său, un bărbat în vârstă de 32 de ani, provoacă scandal la domiciliu.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 32 de ani și-ar fi agresat tatăl.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvâșirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului, acesta fiind evacuat temporar din locuința părinților și obligat să păstreze distanța de 50 de metri față de tatăl său și de locuință.

În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce vor necesita 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ulterior, în aceeași seară, la ora 21:30, bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu și a încercat să pătrundă în locuința părinților săi.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 24 octombrie 2022, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă  de 24 ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button