UAIC a sărbătorit 162 de ani de existență
Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 11.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a avut loc ceremonia care a marcat împlinirea a 162 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a deschis ceremonia: „La mulți ani întregii comunități academice, continuatoare a prestigioasei moșteniri primită de la înaintași cărora le aducem omagiul, recunoștința și mulțumirile noastre. Universitatea din Iași și-a dobândit prestigiul național și internațional prin dăruirea, pasiunea, vocația academică și de cercetare științifică a tuturor celor care, într-un fel sau altul, au slujit-o. Misiunea academică a Universității noastre poate să fie realizată doar prin asigurarea și menținerea necesarelor echilibre dintre diferitele ei componente de activitate referitoare la activitatea didactică și de cercetare științifică, la calitatea vieții studenților, la strategie, relații internaționale, toate dimensiunile vieții comunității noastre academice”.
În continuare, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a prezentat aspecte despre evoluția cooperării academice internaționale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, amintind faptul că primul acord de cooperare inter-instituțională a fost semnat în anul 1958 cu Universitatea Friedrich Schiller din Jena, Germania, în prezent UAIC având colaborări cu peste 650 de universități, institute de cercetare, academii din întreaga lume. De asemenea, au fost prezentate informații despre evoluția ascendentă a acordurilor de cooperare: „La începutul anului 2000, Universitatea avea un număr de 40 de acorduri de cooperare, majoritatea cu universități europene. În 2014, numărul acordurilor a crescut la 102. În prezent, numărul de acorduri de cooperare este de 161”. Rectorul UAIC a făcut referire și la proiectele educaționale europene coordonate și implementate de UAIC de-a lungul timpului (Erasmus, Erasmus Mundus, Jean Monnet etc), proiectele europene de cercetare, dar și numeroasele rețele și asociații academice internaționale din care UAIC face parte (Agenția Universitară a Francofoniei, Asociația Universităților Europene și Rețeaua Utrecht, Grupul Coimbra, Alianța de Universități Europene EC2U etc).
În continuare a luat cuvântul Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, care a declarat: „Este o mare bucurie să fim aici, la acest moment aniversar, care este și un moment de bucurie locală având în vedere vârsta pe care o aniversează Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vreau să apreciez contribuția reală pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, alături de celelalte 4 universități de stat, o aduce la creșterea calității mediului academic local și național, la creșterea vizibilității noastre pe plan internațional și, desigur, capacitatea de a susține și potențialul economic al orașului nostru pentru a putea menține un sistem universitar de o asemenea valoare”.
Au mai luat cuvântul Cosmin STANCIU – consilier al Președintelui Consiliului Județean Iași, Pr. Cezar ȚĂBÂRNĂ – Directorul Editurii Doxologia, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului TEOFAN, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei și Pr. conf. univ. dr. Ștefan LUPU – decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, care a transmis mesajul Excelenței Sale, Iosif PĂULEȚ, Episcop al Diecezei de Iaşi, dar și prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU, Rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi.
Ceremonia a continuat cu mesajul transmis de prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel IANCU, președintele Senatului UAIC, care a evocat personalitățile a doi profesori ai Universității de la a căror naștere s-au împlinit sau se vor împlini în curând 100 de ani: Nicolae GOSTAR și Vasile NEAMȚU. De asemenea, prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel IANCU a prezentate câteva date privind anul 1922 pe plan mondial și, în special, în Universitatea din Iași.
În continuarea evenimentului, prof. dr. Cătălin TURLIUC, cercetător științific gr. I în cadrul Academiei Române, Filiala Iași, a susținut conferința „Suveranii României și Universitatea ieșeană – Fragmentarium istoric”: „Întotdeauna a existat o dublă percepție, învățământul superior, universitatea este o instituție care formează oameni pentru piața muncii sau este o instituție dedicată formării de cetățeni responsabili, generatoare de elite? Relația aceasta între autoritatea epistemică și autoritatea politică, epitomizată de raporturile stabilite între Casa Regală, suveranii României și Universitatea ieșeană este extrem de relevantă din această perspectivă. Universitatea a fost mereu considerată fie ca un factor de consolidare a puterii statului, ori ca un pericol la adresa ordinii de stat, a conducerii statului în diverse momente ale istoriei. Istoria universității ieșene relevă faptul că până la războiul de întregire a neamului, universitatea a consolidat puterea, a avut un rol determinant în promovarea interesului național, al dezideratelor de emancipare în toate direcțiile”.
Următorul moment din programul ceremoniei a fost acordarea titlului de Professor Emeritus pentru șase profesori ai Universității:
- Prof. univ. dr. Alexandra Raluca IORDAN – Facultatea de Chimie;
- Prof. univ. dr. Dumitru STAN – Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice;
- Prof. univ. dr. Alexandru STANCU – Facultatea de Fizică;
- Prof. univ. dr. habil. Liviu LEONTIE – Facultatea de Fizică;
- Prof. univ. dr. Alexandru Florin PLATON – Facultatea de Istorie;
- Prof. univ. dr. Carmen Mihaela CREȚU – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.
Evenimentul a continuat cu premierea tinerilor cercetători ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu cele mai bune rezultate obținute pe parcursul anului 2021, distincțiile fiind oferite de Prof. univ. dr. Ionel MANGALAGIU – Prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoștințe. Au fost premiați:
- Asist. univ. dr. Răzvan Ștefan BOIANGIU – Facultatea de Biologie;
- Asist. univ. dr. Nicu SPRÎNCEAN – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
- Lect. univ. dr. Mihail EVA – Facultatea de Geografie și Geologie;
- Conf. univ. dr. Andreea-Valentina ARUSOAIE – Facultatea de Informatică;
- Lect. univ. dr. Alin Titi CĂLIN – Facultatea de Litere;
- Asist. univ. dr. Silviu LAZOREC – Facultatea de Matematică;
- Asist. univ. dr. Octav-Sorin CANDEL – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației;
- Asist. univ. dr. Petru CERNAT – Facultatea de Teologie Ortodoxă;
- CS dr. Roxana STRUGARU-JIJIE – Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul de Științe Exacte și Științe ale Naturii-Centrul RAMTECH;
- ACS dr. Alexandra CEHAN – Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul de Științe Socio-Umane.
A urmat anunțarea câștigătorului bursei „Sfântul Dumitru” de către prof. univ. dr. Dumitru OPREA, fost rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 2000-2008. La ediția din acest an, în competiția pentru obținerea bursei „Sfântul Dumitru” s-au înscris 12 studenți ai UAIC cu performanțe deosebite. Câștigătorul este Vlad Ioan CIOCÎRLAN, student în anul al III-lea la Facultatea de Matematică. Vlad a absolvit Colegiul Național Iași cu media 9.98, iar ca student al UAIC a finalizat anul I și anul II cu media 10. După definitivarea studiilor, câștigătorul bursei își dorește să urmeze masterul Matematici aplicate din cadrul Facultății de Matematică a UAIC, apoi un doctorat în Matematică. Bursa „Sfântul Dumitru”, în valoare de 400 de euro, se acordă anual, începând cu anul 2010 și reprezintă o recunoaştere a excelenţei pe plan academic, a performanţei în cadrul competiţiilor ştiinţifice studenţeşti şi a implicării sociale a studenţilor UAIC.
Ceremonia s-a încheiat cu tradiționalul imn „Gaudeamus Igitur”, intonat de Corala „Universitas”, dirijată de pr. lect. univ. dr. Ionuț-Gabriel NASTASĂ și coordonată de Gabriela ENĂȘESCU.
Evenimentul a fost transmis în direct, pe canalul de YouTube al UAIC și poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=sGIccitdHBQ
Ceremonia aniversară face parte din programul manifestărilor academice organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu prilejul sărbătoririi a 162 de ani de la înființare.
Joi, 27 octombrie, la ora 18.00, în Sala Pașilor Pierduți, va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică „Dialog între formă și culoare”, organizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Duminică, 30 octombrie, la ora 11.00, va avea loc deschiderea expoziției „Flori de toamnă”, ediția a XLVI-a, la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a UAIC, care poate fi vizitată până pe 20 noiembrie.
Programul complet al manifestărilor este publicat la adresa: https://www.uaic.ro/zilele-universitatii-2022/