Noi drepturi ale angajaților în anul 2022
Legea nr. 53/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 au fost completate printr-un act normativ în scopul implementării în legislația națională a mai multor directive europene. Președintele Klaus Iohannis a promulgat pe 17 Octombrie 2022, legea pentru completarea și modificarea Codului Muncii și a Codului Administrativ.
Codul Muncii – Drepturile salariaților
Noile completări și modificări le aduc salariaților mai multe drepturi suplimentare cum ar fi acordarea unui concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal pentru o rudă sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie sau posibilitatea pentru funcționarii publici de a lucra în regim de telemuncă.
Conform noilor precizări aduse, salariațul are dreptul de a solicita mutarea pe un post vacant prin care îi sunt asigurate condiții de muncă mai avantajoase în următoarele condiții:
- Și-a încheiat perioada de probă;
- Are o vechime de cel puțin șase luni la același angajator.
În aceste condiții, angajatorul are obligația de a-i răspunde motivate, în scris, în termen de 30 de zile de când a primit solicitarea.
Concediul pentru îngrijirea unei rude
Prin noile prevederi se menționează că angajatorul are obligația de a acorda pe o perioadă de cinci zile lucrătoare într-un an calendaristic, la cererea scrisă a salariatului, a concediului pentru îngrijirea sau oferirea de sprijin personal pentru o rudă sau o persoană care locuiește în aceeași gospodărie și care are problem medicale grave.
Concediul de îngrijtor se poate întinde pe o perioadă mai îndelungată prin legi speciale sau prin contractual colectiv de muncă aplicabil. Perioada concediului de îngrijitor nu este inclusă în perioada concediului de odihnă anual și reprezintă vechime în muncă și în specialitate.
Salariații care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurați, pe parcursul concediului de îngrijitor, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției, prin derogare de la lege.
Perioada în care salariatul este în concediu de îngrijitor reprezintă stragiu de cotizare în vederea stabilirii dreptului la indemnizația de șomaj și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă acordate conform legislației în vigoare.
Problemele medicare grave, dar și condițiile prin care este acordat concediul de îngrijitor sunt stabilite prin ordin comun al:
- Ministrului Muncii și Solidarității Sociale;
- Ministrului Sănătății.
Concediul de îngrijitor care nu este acordat salariaților care îndeplinesc condițiile va fi sancționat cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei.
Zile libere pentru situații deosebite
Totodată, conform noilor reglementări, salariatul are dreptul de absenta de la locul de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare în cazul unor situații neprevăzute, provocate de o situație de urgență familială cauzată de accident sau boală, în care prezența salariatului este indispensabilă. În acest context, salariatul trebuie să:
- Informeze în prealabil angajatorul;
- Recupereze perioada absentată până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru. Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea în care salariatul va recupera perioada în care a absentat.
Concediu paternal – Codul Muncii
O altă prevedere care a fost introdusă odată cu completările și modificările aduse se referă la obligația angajatorului de a acorda concediu paternal la cererea scrisă a salariatului, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.210/1999.
Acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului. Nerespectarea acestor obligații de către angajator va fi sancționată cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei.
Concedierea unui angajat
De asemenea, este interzisă concedierea salariaților pentru exercitarea mai multor drepturi, dintre care sunt amintite:
- Dreptul de a fi informați cu privire la locul de muncă;
- Dreptul de a fi informați cu privire la posibilitatea muncii în diverse locuri;
- Dreptul de a fi informați cu privire la funcție, fișa postului, atribuții
- Dreptul de a fi informați cu privire la durata concediului de odihnă;
- Dreptul de a fi informați cu privire la salariul de bază;
- Dreptul de a fi informați cu privire la durata muncii și condițiile de muncă;
- Dreptul de a fi informați cu privire la durata de probă;
- Dreptul la salarizare pentru munca depusă;
- Dreptul la repaus;
- Dreptul la egalitate de șanse;
- Dreptul la demnitate în muncă;
- Dreptul la securitate în muncă;
- Dreptul la acces la formarea profesională;
- Dreptul la protecție în caz de concediere colectivă;
- Dreptul de a adresa sau a constitui un sindicat.
Salariații nu pot fi concediați pe durata:
- Efectuării concediului paternal;
- Efectuării concediului de îngrijitor;
- Absentării de la locul de muncă în situații neprevăzute, provocate de boală sau accident.
Decalare program de lucru
Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toți salariații, implicit pentru cei care beneficiază de concediu de îngrijitor, cu acordul sau la solicitarea acestora. Programele individualizate de muncă pot avea o durată limitată în timp.
Contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate și grup de unități sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Angajatorul este obligat să aducă la cunoștința salariaților, pe suport de hârtie ori în format electronic, prevederile regulamentului intern încă din prima zi de lucru și să dovedească îndeplinirea acestei obligații.
Salariații care au raporturi de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi vor primi informațiile suplimentare privind condițiile aplicabile raportului de muncă la cerere, în maximum 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii scrise a salariatului.
Muncă în regim de telemuncă
În ceea ce privește Codul Administrativ, unul dintre noile articole introduse face referire la raporturile de muncă ale funcționarilor publici care pot fi exercitate în regim de telemuncă și în regim de muncă la domiciu. De asemenea, conducătorii autorităților și instituțiilor publice pot stabili printr-un act administrativ și alte moduri de organizare flexibilă a timpului de lucru.
Cu toate acestea, durata activității desfășurate în regim de telemuncă nu poate depăși cinci zile pe lună și se poate aproba pentru:
- Funcționarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani;
- Funcționarii publici care acordă îngrijire unei rude;
- Funcționarii publici care au stare de sănătate care nu le permite deplasarea;
- Funcționarii publici care desfășoară activități dintre cele stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă.
În timpul desfășurării activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
De asemenea, conducătorul autorității sau instituției publice, persoana cu competențe legale, trebuie să informeze funcționarul public în legătură cu:
- Dreptul la formare și perfecționare profesională;
- Durata concediului de odihnă;
- Condițiile de acordare a preavizului;
- Data plății salariului;
- Modalitatea de efectuare a orelor suplimentare, precum și remunerația acestora sau compensare prin ore libere plătite;
- Acordurile colective încheiate cu sindicatul;
- Contribuții suplimentare la pensia facultative sau la pensia ocupațională suportate de autoritatea sau instituția publică;
Aceste informații trebuie comunicate sub forma unui document în termen de maximum 5 zile lucrătoarea de la începerea exercitării funcției publice.