Local
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui sărbătorește, în aceste zile, 25 de ani de la momentul înființării instituției
Startul manifestărilor a fost dat la Bârlad, unde în sala cinematografului Victoria a fost organizat un spectacol artistic aniversar, amfitrioni fiind copiii instituționalizați din centrele existente la nivel de oraș.
„25 de ani este o vârstă remarcabilă. În general, la 25 de ani, despre un om putem să afirmăm că este format, este în zona aceasta a maturității și așteptăm de la dânsul cele mai bune rezultate din punct de vedere al unei persoane integrate în societatea noastră. Pentru un sistem, 25 de ani e o vârstă a copilăriei mai mult, vârstă a copilăriei care este vizibilă sensibil și în sala aceasta în care desfășurăm acest eveniment. În laterale văd și persoane care au trecut de vârsta copilăriei. Cred că sunt instructorii copiilor integrați în sistemul de protecție socială, care sunt prezenți aici pentru a da o notă de normalitate. Aceasta cred că este trecerea de la copilărie la maturitate a unui sistem, care ne oferă imaginea integrării beneficiarilor în normalitatea vieții de zi cu zi. Adresez mulțumiri tuturor acelora care lucrează în sistemul nostru, celor care cooperează cu sistemul nostru și să-i asigur de sprijinul nostru în ceea ce privește desfășurarea activității. Îi felicit și pe copii. Sunt emoționați și preocupați de activitatea la care participă. Tuturor vă doresc multă sănătate și vă asigur, încă o dată, de tot sprijinul nostru”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui reprezintă cea mai importantă instituție din subordinea Consiliului Județean Vaslui, care se ocupă de persoanele vulnerabile, de persoanele care au nevoie de ajutorul comunității.
„Deși sunt de doi ani în fruntea instituției, am avut timp să cunosc o adevărată echipă, formată din specialiști, o adevărată relație de colaborare cu instituțiile statului, în special cu Consiliul Județean Vaslui, care ne-a sprijinit ori de câte ori am avut nevoie, cât și cu autoritățile publice locale, cu instituțiile de învățământ partenere. Pe această cale țin să vă mulțumesc și să vă garantăm seriozitate în tot ceea ce facem și de acum încolo. Sistemul de asistență socială de la nivel de județ este într-o permanentă schimbare, dezvoltare. De la o zi la alta încercăm să îmbunătățim modalitatea de lucru cu cei care au cu adevărat nevoie de sprijin la un moment dat, într-o etapă a vieții lor”, a spus Dragoș Cazacu, directorul general al DGASPC Vaslui.
De la înființare și până în prezent, în structura DGASPC Vaslui au apărut treptat noi servicii și compartimente. În sfera protecției copilului s-au parcurs etape importante ale reformei, fiind închise centrele de plasament de tip vechi cu capacitate mare și înființate servicii alternative noi, cum ar fi case de tip familial, apartamente familiale, centre de zi sau centre de recuperare pentru copilul cu dizabilități.
Și în domeniul protecției persoanelor adulte cu dizabilități, reforma a urmărit reorganizarea sau modernizarea centrelor existente, reducerea capacității acestora sub 50 de beneficiari și înființarea de noi servicii.
sursa