Vizita în România a ministrului francez al apărării
Ministrul forțelor armate franceze, Sébastien Lecornu, va efectua joi, 3 noiembrie, o vizită oficială în România. Cu acest prilej, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va avea o întrevedere cu omologul francez, la sediul MApN, începând cu ora 17.30, urmată de declarații de presă comune.
De asemenea, agenda delegației franceze cuprinde, în cursul dimineții (începând cu ora 8.30), o vizită în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov, o ceremonie de depuneri de coroane de flori (începând cu ora 14.00) la Monumentul Eroilor Francezi, situat în Parcul Cișmigiu din București, urmată de primiri la Președintele României, Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni, și la prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Victoria.
* * *
Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO dislocate în țara noastră.
Constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe termen mediu și lung, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează, în prezent, Collective Defence Battle Group (CDBG) pe teritoriul național integrând, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos. Forțele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde execută misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României.