Home » National » Înmatriculările de mașini electrice în UE au crescut cu 22% în al treilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2021

Înmatriculările de mașini electrice în UE au crescut cu 22% în al treilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2021

Vehiculele electrice au raportat în al treilea trimestru din 2022, în Europa, o cotă de piață de 11,9%, față de 9,8% în aceeași perioadă a anului trecut. Deși piața europeană este încă dominată de vehiculele cu motorizări convenționale, pe benzină și motorină, înmatriculările de vehicule electrice au înregistrat în perioada iulie-septembrie cea mai mare creștere dintre toate tipurile de motorizări, +22%.

România este al treilea stat european care a raportat cea mai puternică creștere a vânzărilor de vehicule electrice în trimestrul III din 2022 (+213,4%), după Cipru (+490%) și Letonia (+231%). Singurele țări europene care au raportat un procent negativ al înmatriculărilor de vehicule electrice au fost Italia (-35%) și Danemarca (-2,6%). Autoturismele hibride dețin 22,6% din cota de piață a UE, cu o creștere de 1,4% comparativ cu trimestrul III din 2021.

Din iulie până în septembrie 2022, înmatriculările de mașini pe benzină în UE au scăzut cu 3,3%, însumând 823.360 de unități. Drept urmare, cota de piață a benzinei a scăzut de la 39,3% în trimestrul trei din 2021 la 37,8% în acest an. Cu toate acestea, benzina a rămas cel mai popular tip de combustibil din UE.

În mod similar, vânzările de mașini diesel au scăzut cu 4,7%, la 360.596 de unități vândute în întreaga Uniune Europeană. Cota de piață a Dieselului a scăzut cu aproape 1 punct procentual, până la 16,5% din vânzările totale (de la 17,5% în T3 2021).

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*