National

Ultimele 73 de centre de plasament care mai funcţionează în România vor fi închise

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă vineri, într-o postare pe Facebook, că în următorii doi ani vor fi închise şi ultimele 73 de centre de plasament care mai funcţionează în România, nouă dintre acestea, chiar până la sfârşitul acestui an. Conform ministrului, în aceste centre stau aproximativ 1900 de copii. Firea aminteşte că, în urmă cu 20 de ani, funcţionau peste 500 de astfel de instituţii, în care erau îngrijiţi aproape 100.000 de copii, transmite News.ro.

 

”În următorii doi ani, închidem şi ultimele 73 de centre de plasament care mai funcţionează în România. Astfel, toţi copiii aflaţi în grija statului vor creşte în medii mai prietenoase. 9 centre se desfiinţează până la sfârşitul anului, 52 îşi vor închide porţile în 2023 şi restul în 2024. Terminăm astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în ţară, în urmă cu 20 de ani. Mi-am asumat, încă de la preluarea mandatului de ministru al Familiei, un obiectiv pe cât de important, pe atât de ambiţios: accelerarea procesului de închidere a centrelor de plasament din ţară”, anunţă Firea într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, toţi copiii trebuie să crească într-o familie, motiv pentru care şi în cazul celor aflaţi în grija statului, trebuie create condiţii ca într-o familie, iar aceste condiţii pot fi obţinute doar în locuinţele de tip familial, nu în centre mari de plasament.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button