National

Un Black Friday mai sigur cu Aplicația InfoCons! Scanează produsele electronice și electrocasnice!

Indiferent de promoție, ai aceleași drepturi. Un produs redus nu înseamnă și o reducere a drepturilor tale.

InfoCons te ajută să fii informat! Ai încredere, înainte de a cumpăra, informează-te, testează, cunoaște-ti drepturile și numai după aceste etape, cumpără.

De Black Friday, Aplicația InfoCons îți sare ajutor prin noua facilitate dedicată electronicelor și electrocasnicelor.

Aplicația Gratuită InfoCons face posibilă scanarea codului QR de pe eticheta energetică a produselor electrocasnice și a dispozitivelor electronice, pentru aflarea informațiilor precum:

-Calculator pentru consumul de energie;

-Clasa energetică;

-Producător;

-Informații Generale;

-Compararea cu alte produse similare;

-Reciclare;

Posibilitatea de a depune o sesizare.

Din categoria produselor electrocasnice și a dispozitivelor electrice ale căror coduri QR pot fi scanate cu Aplicația Gratuită InfoCons fac parte:

-Frigidere;

-Mașini de spălat vase;

-Mașini de spălat haine;

-Uscătoare;

-Televizioare și monitoare pentru computer.

Aplicația Gratuită InfoCons facilitează totodată verificarea corectitudinii informațiilor afișate pe produsele electrocasnice și dispozitivele electrice. Astfel, prin scanarea codului QR de pe eticheta energetică pot fi comparate informațiile generate de aplicație cu informațiile înscrise pe produs, pentru a observa dacă produsul respectiv se încadrează într-adevăr în clasa menționată pe etichetă sau dacă, dimpotrivă, informațiile diferă.

InfoCons sfătuiește consumatorii care doresc să achiziționeze produse în perioada Black Friday să:

– monitorizeze timp de 30 de zile prețurile produsului pe care doresc să îl achiziționeze, pentru ca reducerea să fie una reală;

– verifice la momentul achiziției dacă produsul se află pe stoc;

– verifice dacă prețul afișat este integral (conține sau nu TVA);

– fie atenți dacă prețul include și costurile de livrare ale produsului ;

– verifice, înainte de a trimite comanda, dacăp prețul fiecărui produs din coșul de cumărături este același cu prețul redus indicat atunci când a fost ales produsul.

Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:

-Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);

-Caracteristicile esențiale ale produsului;

-Prețul cu toate taxele incluse;

-Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;

-Modalitățile de plată și de livrare;

-Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;

-Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;

-Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

Orice anunt de reducere de pret exprimata in valoare absoluta sau in procent trebuie efectuat vizibil, lizibil si fara echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

-fie prin mentionarea noului preț langă pretul anterior, barat;

-fie prin mențiunile „preț nou”-  „pret vechil” lângă sumele corespunzătoare;

-fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button