Home » National » Din 2026 – 2027 activitatea feroviară va ajunge la productivitatea pe care o avea înainte de 1998

Din 2026 – 2027 activitatea feroviară va ajunge la productivitatea pe care o avea înainte de 1998

Noul contract de serviciu public pentru domeniul de transport feroviar de călători va începe anul acesta pe 11 decembrie, va dura 10 ani şi este vorba despre trecerea de la un program de transport pe care anul acesta îl închidem undeva în jurul a 63 de milioane de tren-km la un Mers de tren de aproximativ 82 de milioane de tren-km, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu, transmite Agerpres.

„A avut loc finalizarea propunerilor de contracte de servicii publice pentru domeniul de transport feroviar de călători pe următoarea perioadă, de 10 ani, care va asigura tranziţia de la o piaţă reglementată şi guvernată exclusiv prin contracte atribuite direct la o piaţă reglementată şi guvernată exclusiv prin contracte atribuite prin proceduri competitive. Pe calea ferată română avem astăzi şase operatori feroviari activi de călători, care au fost şi sunt sub contract de serviciu public cu statul român. Faţă de anii anteriori, vorbim acum de un contract care are la bază o viziune şi nişte obiective strategice. În primul rând, în centrul viziunii contractelor de serviciu public este creşterea calităţii şi dezvoltarea durabilă a României”, a spus Roşeanu.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*