Home » National » Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Republicii Federale Germane la București

Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Republicii Federale Germane la București

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere marți, 8 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ambasadorul Republicii Federale Germane la București, Peer Gebauer.

 

Cei doi oficiali au abordat subiecte de actualitate pe agenda internațională de securitate, fiind evidențiată nevoia consolidării prezenței aliate în regiune pe fondul războiului de agresiune desfășurat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, pe parcursul întâlnirii au fost discutate principalele coordonate ale cooperării militare bilaterale, fiind reliefat stadiul excelent al colaborării dintre cele două state. În context, au fost punctate și perspectivele aprofundării cooperării la nivelul tuturor categoriilor de forțe armate.

 

Suplimentar, a fost evocată cooperarea dintre România și Germania, în format NATO și UE, în contextul actual de securitate, cu accent pe postura aliată de descurajare și apărare, dar și pe eforturile de proiectare a stabilității, respectiv aspecte referitoare la cooperarea în cadrul inițiativelor Uniunii Europene în domeniul apărării.

 

Ministrul apărării naţionale a exprimat aprecierea pentru angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare și apărare dedicate flancului estic aliat, în particular în zona Mării Negre, evidențiind, în acest context, participarea Forţelor Aeriene Germane la misiunile de poliţie aeriană consolidată (eAP) în România. Oficialul român a accentuat importanța continuării desfășurării în comun a exercițiilor bilaterale și multinaționale, atât în România, cât și în Germania, precum și sporirea cooperării în domeniul instruirii, al educației militare şi al celei tehnico-militare.

 

La finalul întrevederii, ambele părți au convenit asupra necesității menținerii unui dialog bilateral constant, în sprijinul implementării cât mai eficiente a proiectelor comune în domeniul apărării asumate atât în context bilateral, cât și aliat.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*