Home » National » 15 noiembrie – Ziua scafandrilor militari şi Ziua scafandrului român

15 noiembrie – Ziua scafandrilor militari şi Ziua scafandrului român

La 15 noiembrie se celebrează Ziua scafandrilor militari şi Ziua scafandrului român. Această dată aminteşte de momentul anului 1976, când Grupul 279 Scafandri, înfiinţat la 15 noiembrie 1967, s-a transformat în Grup Scafandri de Luptă, intrând în subordinea Centrului de Scafandri, potrivit www.centruldescafandri.ro.

Pentru ei, fiecare misiune este o provocare, un test de rezistență. Într-un mediu riscant, mereu imprevizibil, ei sunt acolo, la datorie.
Specificul acțiunilor este unul aparte, iar ceea ce ii definește este curajul. Curajul de a străbate adâncul, chiar și în condiții extreme, curajul și forța de a putea zâmbi, la finalul misiunilor pentru care ei sunt antrenați.
Prin Hotărârea Guvernului din 21 iulie 1993, Centrul 39 Scafandri a fost autorizat ca organ unic de brevetare, pregătire şi perfecţionare a scafandrilor profesionişti din ţară, din acelaşi an restructurându-şi şi diversificându-şi activităţile, prin executarea de lucrări cu scafandri la nave, cheiuri şi structuri imerse; formarea şi atestarea personalului medical de specialitate; desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică pentru realizarea de mijloace tehnice şi tehnologii de lucru sub apă. În 1998, Centrul de Scafandri a fost acceptat ca membru în Grupul de Lucru pentru Standardizarea Problemelor de Scufundare (UDWG), structură coordonată de Agenţia Navală de Standardizare a NATO, iar un an mai târziu a fost inclus în ATP 67 B – Manual de Salvare de pe Submarine.

Printre realizările extraordinare ale scafandrilor militari se remarcă: prima scufundare în saturaţie cu amestecuri heliu-oxigen, la adâncimea de 301 m (1981), prima scufundare în saturaţie după o tehnologie proprie cu amestecuri heliu-oxigen la adâncimea de 350 metri (1982), prima scufundare în saturaţie după o tehnologie proprie cu amestecuri azot-oxigen (februarie 1983), omologarea unei tehnologii de scufundare în saturaţie cu amestecuri azot-oxigen şi recordul naţional de adâncime, la 500 metri, prin scufundare în saturaţie, executată în perioada 25 septembrie-9 octombrie 1984, potrivit „Calendarului Tradiţiilor Militare” (2010) şi site-ului www.centruldescafandri.ro.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*