Home » Administratie » Finanțare câștigată prin PNRR! Municipiul Bârlad investește 8,5 milioane de lei în autobuze electrice

Finanțare câștigată prin PNRR! Municipiul Bârlad investește 8,5 milioane de lei în autobuze electrice

Municipiul Bârlad își va moderniza și extinde transportul public de călători prin achiziționarea de autobuze electrice. Investiția se va realiza prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar suma alocată se ridică la 8.540.982 lei.

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 25 de noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din PNRR.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării vizează achiziționarea de mijloace de transport nepoluante și stații de încărcare, iar valoarea totală a acestora este de 125.162.305,76 lei lei.

Reamintim că și în comuna Vinderei va fi finanțată prin PNRR renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a Școlii Gimnaziale nr. 1. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 2.477.939 lei.

Și comuna Puiești beneficiază de o finanțare consistentă prin PNRR. Ministerul  Dezvoltării a aprobat pentru finanțare mai multe proiecte, printre care și două investiții pentru comuna Puiești. Este vorba despre renovarea integrată a Spitalului Puiești cu o valoare totală de 3.904.131 lei și renovarea integrată a Școlii cu clasele V-VIII din comuna Puiești cu o finanțare de 5.188.585.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: