Home » Local » Vasluienii au portofelele goale pentru cheltuieli, în timp ce despre economisire nici nu poate fi vorba

Vasluienii au portofelele goale pentru cheltuieli, în timp ce despre economisire nici nu poate fi vorba

de Dănuț CIOBANU 

Locuitorii județului Vaslui nu au bani suficienți pentru consum. Dacă bucureștenii se bucură de o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 15.482 euro, vasluienii au la dispoziție doar 4.728 de euro. Acest decalaj imens se reflectă direct în nivelul de trai. Din nefericire, vasluienii vor încasa și în următorii ani salarii foarte mici. 

Populația județului Vaslui se zbate în sărăcie. Aceasta este concluzia unui studiu publicat de GfK Purchasing Power Europe 2022. Potrivit acestei cercetări, în județul Vaslui se regăseşte cea mai mică putere de cumpărare în ceea ce priveşte cheltuielile şi economisirea. Aici, venitul net disponibil este de doar 4.728 euro, ceea ce reprezintă aproximativ 53% din media naţională”, se precizează într-un comunicat al GfK.

Faţă de anul precedent, decalajul dintre judeţele cu putere mare de cumpărare şi cele cu putere mică de cumpărare s-a mărit şi mai mult în acest an. În top 10, Bucureştiul este în mod clar lider cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 15.482 euro.

România are o putere medie de cumpărare de 8.017 euro pe cap de locuitor în acest an, cu 51% sub media europeană, ceea ce o plasează pe locul 31 dintre cele 42 de ţări incluse în studiul GfK Purchasing Power Europe 2022.

Din nefericire, vasluienii vor încasa și în următorii ani salarii foarte mici.

La sfârşitul lunii august, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr total de de 57.018 salariaţi. În aceeași perioadă, câştigul salarial mediu net a fost de 3.095 lei . Peste medie s-a câştigat în servicii (3.225 lei) şi în agricultură, silvicultură şi piscicultură (3.672 lei). iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii cu 2.673 lei.

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, nivelul câştigului salarial din judeţ este cu circa 21-22% mai mic decât media naţională, care era în luna august 2022 în valoare de 3.933 lei.

În următorii ani, câștigul salarial mediu net va evolua la o sumă de 4.044 lei în anul 2025. Unele județe de la nivel național vor fi sub această valoare peste trei ani (Vrancea – 3.851 lei, Teleorman – 3.775 lei), în timp ce județele bogate vor avea salarii mult mai mari (Timiș – 5.402 lei, Cluj – 5.777 lei).

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*