National

18 ani, aceasta este vârsta medie de la care românii se apucă de fumat

Media vârstei de debut în consumul produselor din tutun la români este de 18,6 ani, iar în cazul a 12,4% dintre fumători, apariţia acestui comportament s-a întâmplat înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, se arată într-un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog, transmis în contextul în care joi este marcată Ziua Naţională fără Tutun.

Potrivit acestui studiu, media vârstei de debut este de 18,6 ani. Analiza vârstei medii de debut în consumul produselor din tutun indică faptul că aproape trei sferturi (71,1%) dintre respondenţi au declarat că au fumat pentru prima dată înainte de a împlini vârsta de 20 ani, pentru 12,4% apariţia acestui comportament întâmplându-se înainte de împlinirea vârstei de 14 ani (12,4%). Diferenţierea pe gen reliefează deosebiri în ceea ce priveşte comportamentul faţă de consumul experimental de tutun: 67,2% prevalenţa consumului în rândul populaţiei masculine, faţă de 49,4% în rândul celei feminine.

În acest context, cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog desfăşoară, la nivel naţional, activităţi de informare, educare şi conştientizare cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului, atât în rândul elevilor, cât şi al comunităţilor locale.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button