Home » National » Program zilnic de vizitare a pacienților internați se va modifica

Program zilnic de vizitare a pacienților internați se va modifica

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice, care prevede, printre altele, obligația spitalelor de a comunica rudelor pacienților în maximum două ore informaii despre salonul în care aceștia sunt internați și date despre starea lor de sănătate, informează Agerpres.

Potrivit proiectului, accesul vizitatorilor în spitalele publice se va face de luni până vineri în intervalul 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00. Durata vizitei va fi de 30 de minute, însă în cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de Direcţiile de Sănătate Publică, programul poate fi limitat la maximum 15 minute, iar în secţiile în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală poate fi suspendat.

Unităţile sanitare au obligaţia, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, să implementeze un sistem de informare a aparţinătorilor pacienţilor, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparţinătorilor telefonic sau prin SMS, la cerere, următoarele informaţii: secţia/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: