Home » Administratie » CJ Vaslui alocă 100.000 de lei pentru susținerea unor investiții la unități de cult din Huși și Miclești

CJ Vaslui alocă 100.000 de lei pentru susținerea unor investiții la unități de cult din Huși și Miclești

Consilierii județeni vor aproba acordarea unui sprijin financiar unor unități de cult. Banii sunt alocați în bază solicitării formulate de Episcopia Hușilor în calitatea sa de unitate centrală de cult, împreună cu cererile celor două unități de cult din județul Vaslui.

Prin urmare, Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, comuna Miclești, solicită ajutor financiar pentru continuarea lucrărilor de construcție biserică, la rezistență si arhitectură. Valoarea totală a devizului rămas de executat este de 2.311.202 lei, iar valoarea sprijinului financiar propus este de 70.000 lei.

De asemenea, Mănăstirea „Sf. Ap. Toma și Sf. Ap. Andrei”, municipiul Huși, solicită un ajutor financiar pentru realizarea instalației de încălzire. Valoarea devizului lucrărilor rest de executat este de 49.936 lei, iar valoarea sprijinului financiar propus este de 30.000 lei.

Reamintim că în cursul lunii septembrie 2022, Consiliul Județean Vaslui a spsijinit financiar mai multe unități de cult.

Astfel, s-a acordat Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului”, municipiul Vaslui sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru reabilitarea Complexului Social-Pastoral al parohiei. De asemenea, s-a virat Mănăstirii Moreni, sat Moreni, comuna Deleni sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru continuarea lucărilor de construire la biserica mănăstirii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului și Buna Vestire”.

Și Parohia Târzii, comuna Oltenești a primit 30.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construire, finisaje și instalații la biserica filie cu hramul “Sf. Ier. Nicolae” din localitatea Pâhna, comuna Oltenești.

Și Parohia “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, municipiul Vaslui a primit un sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor de pictură la biserica parohială.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: