LocalSocial

Cetăţean armean cercetat penal pentru că a incercat să intre ilegal în România, utilizând un document de identitate fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean armean care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat,prezentând la controlul de frontieră un paşaport fals.

În data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pasager într-un microbuz cu destinaţia Paris, un bărbat în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauzăs-a legitimat cu un paşaport simplu cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că bărbatul are cetăţenie armeană , că paşaportul prezentat la controlul de frontierănu îi aparţine persoanei în cauză, că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals şi că datele înscrise în fila informatizată contrafăcută sunt fictive.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut cetăţenia ucrainiană din anul 1997 şi că nu are cunoştinţă despre faptul că documentul pe care îl deţine este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii deuz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button