Patru cetățeni bulgari arestați pentru trafic de migranți
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au depistat, în urma unei acţiuni organizate pe linia combaterii migraţiei ilegale, în interiorul unui mijloc de transport, zece cetăţeni din Turcia. Aceştia au declarat poliţiştilor faptul că intenţionau să ajungă în ţări din Vestul Europei, beneficiind de ajutorul unor cetăţeni bulgari. Cei patru bulgari au fost arestați preventiv pentru infracțiunea de trafic de migranți.
În data de 22.11.2022, în jurul orei 19:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cauză, poliţiştii de frontieră îi aveau pe cei 4 cetăţeni bulgari în atenţie, asupra lor existând suspiciuni de implicare în activităţi infracţionale de trafic de migranţi.
Astfel, colegii noștri au oprit, la intrare în localitatea Denta, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetăţean bulgar care era însoţit de un conaţional, precum şi un microbuz marca Ford Transit, înmatriculat în Germania în care se aflau alți doi cetățeni bulgari.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au constatat ca în compartimentul marfă al microbuzului se aflau zece cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
Astfel, colegii noştri au stabilit că persoanele depistate în compartimentul marfă al microbuzului sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 9 şi 46 ani. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind cu ajutorul cetățenilor bulgari să ajungă în țări din Vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii turci, respectiv de trafic de migranți pentru cetățenii bulgari.
Totodată pe numele celor patru cetățeni bulgari, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.