Home » National » Organizația Salvați Copiii România deschide, la București, Centrul de Consiliere și Servicii Integrate pentru copiii refugiați din Ucraina și părinții lor

Organizația Salvați Copiii România deschide, la București, Centrul de Consiliere și Servicii Integrate pentru copiii refugiați din Ucraina și părinții lor

 

– Jumătate dintre copii se simt mai neliniștiți de când au fugit din Ucraina, această cifră ajungând la 78% în cazul copiilor de peste 16 ani (Studiu internațional) –

La 11 ani, Katerina s-a confruntat deja cu situații grele, chiar și pentru un adult. Împreună cu fratele ei de doar 5 ani, bunica și mama ei, Katerina a fugit din calea războiului, cu un picior bolnav și cu mintea bulversată de trauma de a-și lăsa în spate tatăl, nevoit să lupte în război. Salvați Copiii România a reușit să o înscrie la un medic de familie și apoi a asistat-o să poată fi tratată la clinica de ortopedie a Spitalului clinic de copii „Grigore Alexandrescu” din București. Totodată, pentru că trauma fetiței este profundă, ea a fost inclusă în activitățile de consiliere și suport emoțional desfășurate în cadrul Centrului de Consiliere și Servicii Integrate Salvați Copiii din București.

  • Cercetările Save the Children arată că 50% dintre copiii ucraineni cu vârsta sub 16 ani se confruntă cu anxietatea, iar această cifră crește la 78% în cazul copiilor de peste 16 ani.
  • 57% dintre copii se simt nefericiți de când au părăsit Ucraina.
  • De la debutul crizei umanitare, echipele Salvați Copiii România, aflate pe teren, au acordat asistență socio-emoțională complexă pentru 682de persoane, dintre care 117.695 de copii și 97.987 de adulți.

 

Copiii refugiați din Ucraina care frecventează școala au un risc mai mic de a se simți singuri, însă ratele de înscriere la școală pentru copiii care au fugit din cauza războiului din Ucraina rămân îngrijorător de scăzute în Europa, arată datele recente ale unui raport internațional Save the Children (”Aceasta este viața mea și nu vreau să irosesc niciun an din ea: Experiențele și bunăstarea copiilor care fug din Ucraina[1]„). În cadrul programului dedicat asistării umanitare a copiilor ucraineni, unde o componentă de bază este incluziunea școlară a acestora, Organizația Salvați Copiii România a inaugurat la București Centrul de Consiliere și Servicii Integrate pentru copiii refugiați din Ucraina și părinții lor. La nivel național, au fost depuse până acum 3.036 de cereri de înscriere a copiilor refugiați din Ucraina în sistemul de învățământ românesc, dintre care 972 sunt solicitări pentru înscriere preșcolari, iar 2.064 pentru elevi, arată datele Ministerului Educației.

Mai mult de jumătate dintre copiii intervievați au considerat că situația lor s-ar îmbunătăți dacă ar avea prieteni din comunitatea gazdă (57%), dacă ar avea posibilitatea de a face sport sau de  a-și practica     hobby-urile (56%) și dacă ar învăța limba locală (54%). Băieții declară, într-o proporție semnificativ mai mare decât fetele, că își doresc să aibă prieteni în comunitatea gazdă (64% față de 52%, respectiv). Jumătate dintre copii au declarat că se simt mai neliniștiți de când au fugit din Ucraina, această cifră ajungând la 78% în cazul copiilor de peste 16 ani.

 

Salvați Copiii România și-a diversificat programul destinat copiilor refugiați din Ucraina și, dincolo de asistența umanitară imediată, a creat un program de incluziune educațională pentru acești copii: astfel, 528 de copii sunt deja sprijiniți prin programe de tip after-school în 13 școli, unde studiază, cu pedagogi ucraineni, potrivit programei din țara lor și învață limba română.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte executiv Salvați Copiii România, a declarat: „Copiii care fug din calea războiului sunt copii traumatizați, care trebuie să înțeleagă foarte repede că își abandonează casele și, în cele mai multe dintre cazuri, și tații, pentru a-și salva viața. Este un bagaj emoțional imens, de aceea redarea unui sentiment de normalitate, prin includerea în școli, în programe de terapie și consiliere socială, este crucială. La fel de important, însă, este ca mamele lor, cu care cel mai adesea ajung în România, să primească informații clare despre pârghiile pe care le au pentru a se putea integra în România.”.

„În acest context în care sistemul public românesc a fost întins la niște limite ale sale, eforturile pe care organizațiile ca Salvați Copiii, Organizația Internațională pentru Migrație și alte organizații care au venit și au construit servicii sociale sau de sprijin în locurile în care noi nu am mai putut, au făcut ca răspunsul României să fie mai mult decât decent, să fie un model și mă bucur că am reușit să ne mobilizăm atât de bine, noi ca țară, noi ca oameni și să mă bucură extrem de mult că cel puțin în această criză a refugiaților, noi românii am funcționat ca o echipă și s-a văzut.”, a adăugat Maria Mădălina Turza, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului României, prezentă la eveniment.

De la debutul crizei umanitare din Ucraina, 2.914.304 de cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul României și până în prezent au fost depuse 4.391 de cereri de azil și au fost emise 90.287 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare. 15.591.979 de persoane au părăsit teritoriul Ucrainei prin granițele cu România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Moldova, dintre care aproximativ 45% sunt copii. Mulți copii au fost martori la evenimente dureroase, fiind nevoiți să își părăsească locuințele și să îi lase în urmă pe cei dragi. Guvernele țărilor gazdă au un rol esențial în sprijinirea copiilor, astfel încât probleme precum anxietatea și nefericirea să nu se transforme în probleme de sănătate mintală pe termen lung.

În Centrul de consiliere și servicii integrate București a fost acordată asistență socio-umanitară pentru 7.136 de beneficiari, dintre care 3.581 de copii, constând în: consiliere socială, facilitarea accesului la servicii medicale, educaționale, sociale, suport material și financiar, consiliere psihologică, activități de coeziune socială și activități educative – cursuri de limba română, activități de petrecere a timpului liber.

 

Înființarea și funcționarea Centrului de Consiliere și Servicii Integrate din București sunt susținute cu sprijin financiar din partea Ministerului Norvegian al Afacerilor Externe.

 

Totodată, separat de activitățile Centrului de Consiliere și Servicii Integrate, Organizația Salvați Copiii a acordat asistență umanitară unui număr de 8.936 de copii și 5.548 de adulți în Gara de Nord, 1.857 de copii și 740 de adulți în Centrul de Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil, precum și 11.413 copii și 616 adulți în centrul Romexpo.

 

În total, 36.446 de persoane au beneficiat de servicii în București, dintre care 25.987 de copii și 10.459 de adulți.

 

Context

Organizația Salvați Copiii România evaluează constant nevoile refugiaților ucraineni ajunși din Ucraina pe teritoriul țării noastre și oferă asistență umanitară şi suport pentru acces la servicii de educaţie şi sănătate, după caz, la puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în taberele de refugiați și puncte de staționare, precum şi în comunităţi rurale şi urbane în care copiii ucraineni şi părinţii lor locuiesc. De la declanșarea acestui război până în prezent, Salvați Copiii a sprijinit 215.682 de persoane, dintre care 117.695 de copii și 97.987 de adulți, cu materiale de strictă necesitate, suport emoțional, consiliere și sprijin financiar.

 

Totodată, organizația și-a extins intervenția în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina aflați pe teritoriul Republicii Moldova unde a organizat două transporturi umanitare cu 505.200 de produse de primă necesitate, igienico-sanitare, pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame, a susținut integrarea școlară pentru 1600 de copii și a donat două ambulanțe pentru oferirea de servicii socio-medicale mobile femeilor, gravidelor și copiilor refugiați din Ucraina în Republica Moldova.

 

România și Republica Moldova rămân  țări aflate în prima linie a asistenței umanitare pentru refugiații ucraineni. Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara din regiune ce găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi, peste 90.000 din cele circa 600.000 de persoane care au intrat în țară de la începutul războiului din Ucraina alegând să rămână pe teritoriul național moldovean, dintre care 42.637 sunt copii.

 

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

 

Info suplimentare: Lavinia Varodi, coordonator program Salvați Copiii România – lavinia.varodi@salvaticopiii.ro, tel. 0721329101.

 

________________

Despre Salvați Copiii România

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii șia asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*