Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
Luni, 5 decembrie 2022, ora 23:20, polițiștii de ordine publică, din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada 13 Septembrie din orașul Negrești, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 17 de ani, din localitatea Valea-Mare, comuna Dumești, județul Vaslui.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule . Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” .
Totodată, sunt cercetate și împrejurările în care autoturismul a ajuns în posesia minorului, pentru a fi condus.
Marți, 6 decembrie 2022, ora 00:46, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Republicii din municipiul Vaslui a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un tânăr de 19 ani, care ar fi acroșat alte două autoturisme ce erau staționate pe strada Republicii din municipiul Vaslui.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tânărului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Totodată, pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă; să conducă prudent în perioada sezonului rece; să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa; să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei; să nu efectueze depăşiri riscante; să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari; să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire; să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei; să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor; nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare! pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi și că aceştia au oprit maşinile; bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător iar ei să poarte ținute sau elemente reflectorizante.