Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui încheie anul 2022 cu satisfacția că și-a îndeplinit cu succes misiunea, aceea de a cerceta, conserva și pune în valoare patrimoniul muzeal, de a culturaliza, educa și oferi momente de recreere publicului larg și specializat prin multitudinea și diversitatea activităților organizate.
Munca în echipă, realizată atât la vedere, cât și în spatele porților închise, s-a concretizat printr-un număr record de expoziții, conferințe științifice, ateliere, proiecte online, spectacole și parteneriate ale căror valoare a putut fi cuantificată prin numărul mare de participanți la activități și impactul înregistrat în mediul online.
Două dintre evenimentele majore, pentru organizarea cărora s-a depus un efort comun, au fost Noaptea Muzeelor și Sesiunea Științifică „Acta Moldaviae Meridionalis”. Astfel, la Noaptea Muzeelor, intitulată „Astă seară…la muzeu”, peste 3000 de vizitatori ne-au trecut pragul, iar în cadrul Sesiunii Științifice, peste 100 de specialiști din toată țara au răspuns pozitiv invitației instituției de cultură.
Expozițiile din anul 2022 au fost din cele mai diverse domenii și au atins subiecte interesante. Cu ocazia Festivalului de Umor „Constantin Tănase” s-au remarcat Expoziția „Nicolae Viziteu – NeVe”, Expoziția outdoor foto-documentară „Valentin Silvestru – o viață în slujba artei teatrale românești” și expozițiile personale de grafică satirică: „Politikum” (Marian Avramescu), „Mari dramaturgi ai lumii” (Gabriel Rusu), „Umorul rațiunii naște zâmbete” (Ovidiu Ambrozie Bortă – BoA) și „Bășcălie în pandemie” (Cristi Vecerdea – CRIV). Au atras ca un magnet și alte activități: Ziua Mondială a Mediului a fost marcată printr-o expoziție inedită de fotografii realizate la Cernobîl, intitulată „Postapocaliptic”, iar de Ziua Mondială a Poștei a fost vernisată Expoziția „Poșta Română la ceas aniversar – 160 de ani de tradiție”. Muzeul a fost gazdă pentru bunurile personale ale marii artiste Corina Chiriac, rochiile, fotografiile și trofeele reușind să aducă în sala Arta admiratorii cântăreței. O călătorie în lumea culorii și a naturii a fost posibilă prin intermediul activității „Culoarea, de la natură la țesătură”. Numismatica nu a fost neglijată, astfel că, în expoziția „Bancnote românești. Naționalism – Identitate Națională” au fostintegrate bilete de bancă emise de Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor în perioada anilor 1917 – 1947.
Muzeul a itinerat unele expoziții, cum ar fi„Constantin Prezan – Mareșalul Unirii”, și a participat cu bunuri culturale inclusiv la evenimente internaționale, de exemplu Expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, desfășurată la Madrid, în Spania.
Activități științifice
Printre activitățile științifice organizate de instituția de cultură se numără: Conferința Științifică „Unirea Basarabiei cu România”, Simpozionul științific național „Femei celebre ale României”, ediția a IV-a, Conferința științifică „Unirea Principatelor Române. 24 Ianuarie 1859” etc.
Lecțiile de muzeu, atelierele, concursurile și excursiile dedicate copiilor au avut un succes deosebit, antrenând un număr mare de școli și grădinițe.Amintim:Parada-concurs„Eco Fashion Show”, Atelierul de vacanță, Atelierul de creație „Tablou de toamnă”, lecțiile de muzeu prin care elevii au aflat mai multe informații despre eroii vasluieni, excursia la Cetatea localizată pe platoul Dealului Paiu.
De asemenea, s-au marcat zilele importante de peste an, sărbătorile și tradițiile (Ziua Drapelului, Ziua Eroilor, Ziua Veteranilor, Sărbătorile Pascale, tradițiile și obiceiurile de Crăciun etc.).
Au fost încheiate parteneriate cu diferite instituții. Astfel, în cadrul Festivalului „TinFest.EU” au fost organizate activități dedicate tinerilor, cum ar fi „Vasluiul de ieri. Vasluiul de azi”, de Zilele Culturale ale municipiului reședință de județ au fost prezentate costumele de epocă și au fost vernisate mai multe expoziții, iar „Laboratorul curiozității”, găzduit de muzeu, a fost luat cu asalt de elevietc.
Tot în anul 2022, s-au desfășurat evenimente în cadrul Proiectelor transfrontaliere „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, Hîncești-Vaslui 1 HARD/2.1/107 (workshopul intitulat „Elaborarea unor strategii de
promovare a ctitoriilor ștefaniene transfrontaliere Vaslui- Hîncești cu impact asupra iubitorilor turismului istoric și cultural”) și Proiectul ,,Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” 1HARD/2.1/50 (expoziția „Epoca lui Ștefan cel Mare reflectată prin patrimoniul muzeal de pe ambele maluri ale Prutului”).
Au continuat proiectele online Exponatul lunii și cel dedicat personalităților vasluiene. Muzeografii au prezentat cu ajutorul unui filmuleț de câteva minute, în fiecare lună, câte un bun cultural aparte sub forma unei povești. De asemenea, au fost redactate texte despre realizările unor personalități din județul Vaslui. Rezultatele finale au fost distribuite în mediul online, pe paginile de Facebook, Instagram și/sau YouTube ale muzeului.
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va continua în anul 2023 seria activităților de mare interes pentru publicul vasluian.