National

Cushman & Wakefield: Creșterea salariilor și scumpirea energiei plasează România pe poziția a opta în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa, după Cehia, Polonia sau Ungaria

Creșterea costurilor cu forța de muncă, a celor de real estate și a prețului energiei plasează România pe poziția a opta în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa, după țări precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Portugalia şi pe locul 22 la nivel mondial, potrivit studiului Manufacturing Risk Index 2022, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.

Cushman & Wakefield a analizat 45 de ţări din regiunile EMEA, America şi Asia-Pacific în funcţie de 12 de criterii ce ţin de condiţiile de piaţă, costuri şi riscuri, România fiind competitivă mai ales în ceea ce privește costurile şi condiţiile de piaţă.

În ceea ce privește condițiile de piață au fost analizați factori precum mediul de afaceri, inclusiv disponibilitatea forței de muncă/a talentelor, accesul la piață, iar pentru costuri au fost luate în considerare cele cu forța de muncă, electricitate și de real estate. Pentru evaluare riscurilor, autorii studiului s-au uitat la situația politică, economică și a mediului de business.

Din punct de vedere al costurilor, la nivel european, piaţa de producţie românească este depăşită de Turcia, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Portugalia și Cehia, în timp ce la nivel mondial cele mai atractive pieţe industriale sunt China, Indonezia, India, Malaezia, Vietnam, Thailanda, Sri Lanka, Columbia și Filipine.

Într-un clasament în care se dă o pondere mai mare condițiilor de piață (de 40% faţă de 20% în scenariul de bază), România ocupă de asemenea a opta poziție în Europa, fiind depăşită de Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Portugalia, Bulgaria și Turcia. În schimb, în scenariul în care ponderea riscurilor este ridicată la 60% (faţă de 20% în scenariul de bază), România se situează pe locul 17 în topul european.

Andrei Brînzea, Partner, Industrial | Logistics & Land Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Deși anul 2022 a fost un an plin de provocări, cum ar fi  inflația, creșterea prețului energiei electrice, o potențială criză economică, și conflictul din regiune, observăm creșterea masivă a interesului investitorilor străini din zona de producție. Atât presiunea pe supply chain, cât și relocările unităților de producție din  Ucraina și Rusia au generat proiecte foarte interesante în regiune. Deși concurăm cu Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia și Bulgaria,  din discuțiile purtate, suntem plăcut surprinși să observăm că România este încă o piață foarte atractivă pentru acești potențiali investitori. Estimăm că, în anul 2023, vom vedea din ce în ce mai multe proiecte de acest fel și, deși probabil ne așteaptă multe provocări, considerăm că va fi un an foarte interesant.”

Consultanții Cushman & Wakefield menționează că majorarea prețului la energie, dar și a a costului cu forța de muncă, a avut o influență semnificativă asupra costurilor de operare din Europa Centrală și de Sud-Est, mai ales în Lituania, România, Bulgaria și Cehia, spre deosebire de Polonia unde efectele au fost mai limitate.

”Costul energiei va rămâne o problemă cheie pe piețele din Europa care sunt mai expuse la prețurile majorate și la volatilitatea crescută pe fondul provocărilor legate de asigurarea de combustibil, în mod particular de gaz natural, ca urmare a războiului din Ucraina și a limitărilor ofertei. În orice caz,  pe termen lung ar putea exista oportunități în ceea ce privește securitate energetică, în conduțiile în care multe țări încearcă să-și reducă dependența energetică de combustibilii fosili și să se îndrepte către surse de energie fiabile și durabile, inclusiv combustibilii regenerabili, nucleari și alternativi”, se arată în raport.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare, inclusiv pe piața rezidențială. Afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 51.000 de angajați în peste 70 de țări, ajutând chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button