Mâine se deschide hotelul de gheață de la Bâlea Lac
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac se va deschide joi pentru vizitatori şi turişti. Pentru moment, acesta are zece camere, denumite după capitale europene, transmite News.ro.
Potrivit organizatorilor, începând de joi, 22 decembrie, cel mai nou Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac îşi aşteaptă vizitatorii şi oaspeţii.
”Europa” (tema din acest sezon a hotelului) are, pentru moment, 10 camere, fiecare dintre acestea purtând numele unei mari capitale europene. Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, Bucureşti, Paris, Roma, Atena, Bertlin şi Madrid sunt pregătite pentru a găzdui primii oaspeţi, iar restaurantul şi barul din interiorul hotelului au oferte de meniuri speciale şi promit vizitatorilor servicii şi produse de calitate superioară, astfel încât experienţa trăită aici să fie cu adevărat unică, memorabilă.
Responsabilii Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac” afirmă că noul Hotel de Gheaţă aduce un plus de spectaculozitate şi stil, atât în ceea ce priveşte forma exterioară, dar şi atunci când vine vorba de amenajările, decorul şi dotările din interior.