UE și-a redus cu 20% consumul de gaze naturale în perioada august-noiembrie
Eurostat arată că în 18 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, consumul de gaze pe parcursul celor patru luni a scăzut cu mai mult de 15%, adică procentul minim prevăzut în planul REPowerEU prin care blocul comunitar și-a asumat să pună capăt dependenței de combustibili fosili din Rusia.
Statele cu cele mai mari reduceri au fost Finlanda (-52%), Letonia (-43%) și Lituania (-41%). Singurele țări care au înregistrat creșteri ale consumului au fost Malta (+7%) și Slovacia (+2%). Eurostat a realizat și o analiză asupra necesarului de gaze naturale în fiecare dintre primele 11 luni ale anului, iar volumul a fost constant sub media celor cinci ani anteriori (2017 – 2021).
Amintim că liderii celor 27 de state ale Uniunii Europene au convenit luni asupra unui mecanism de plafonare a prețului gazelor naturale, care va fi declanșat numai în cazul în care prețul va depăși 180 de euro/MWh. În prezent, referința europeană pentru contractele futures cu gaze este de 105,5 euro/MWh.
Date/Grafice: Eurostat