Poliţişti vasluieni vor fi la datorie în următoarea perioadă și vor acţiona pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de Sfintele Sărbători de Crăciun.
Pentru perioada 23 decembrie – 27 decembrie 2022, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor, polițiștii având misiunea de a acționa pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente negative.
Astfel, peste 640 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi și substanţe periculoase, combaterea criminalității economico-financiare, luptători din cadrului structurii de acțiuni speciale precum și celelalte structuri, vor acționa în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei conduite prudente în trafic, în fiecare zi, în medie, peste 25 de polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri publice cu aparate radar, dispozitive TrueCam și DrugTest, pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
Conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa, în siguranță, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.
Conform Directivei 92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.
Conform art. 102, alin. 1, pct. 28 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.
De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Recomandăm conducătorilor auto:
– să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;
– să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;
– să nu efectueze depăşiri riscante;
– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;
– să conducă prudent în perioada sezonului rece;
– să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;
– să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;
– să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;
– să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;
– să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor.
– dacă aţi consumat alcool, nu vă să urcaţi la volan, consecinţele pot fi tragice!
De asemenea, poliţiştii vasluieni vor acționa la nivel judeţean, cu scopul prevenirii evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, sub coordonarea specialiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii vor continua verificările şi controalele în complexele comerciale, pieţele şi târgurile identificate pe raza judeţului Vaslui, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor de deţinere a articolelor pirotehnice şi de comercializare a acestora către populaţie sau persoane juridice.
În această perioadă, le recomandăm părinţilor:
- să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
- toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în privința respectării condiţiilor esenţiale de securitate.
- gazele obţinute în urma arderii acestora pot dăuna mediului încojurător. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi cu atenție instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
- de asemenea, vă sfătuim să folosiţi cu atenţie sporită articolele pirotehnice, pentru a evita producerea incendiilor nedorite sau a vătămărilor corporale
Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii vor intensifica verificările la societăţile comerciale, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare, precum unităţile bancare, în hipermarketuri și centre comerciale, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
Totodată, vor fi derulate activități specifice monitorizării și verificării transporturilor și comercializării de suine vii, carne și produse din carne de porc. Cele neînsoșite de documente sanitar-veterinare justificative care să ateste o trasabilitate legală și sigură din punct de vedere epidemiologic urmând a face obiectul procedurilor legale de reținere/confiscare, după caz.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de Crăciun în liniște și sănătate!
- Dacă plecați cu trenul, fiți foarte prudenți în gară! Aici pot acționa hoții de buzunare. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate!
- Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!
- Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
- Atenţie la colindători! Nu permiteţi accesul în locuinţa dumneavoastră a persoanelor necunoscute, care vin în prag de sărbători, cu pretextul că vă colindă! Învăţaţi şi copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveţi în grijă să nu deschidă necunoscuţilor. Nu lăsaţi uşile apartamentelor sau porţile caselor neasigurate.
- Fiind luna cadourilor, luna în care obişnuim să dăruim celor care au nevoie de sprijin, vă sugerăm să fiţi atenţi la cei care vă acostează invocând diferite cauze sau situaţii disperate ale unor persoane bolnave care au nevoie de donaţii în bani. Cei care vă abordează pentru diferite acte de caritate pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!
- Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice! Nu intraţi în dispute cu persoane aflate în stare de ebrietate avansată! Conflictul poate degenera în violenţă fizică iar rezultatul ar putea fi tragic. În cazul în care sunteţi martor sau victimă a unei infracţiuni încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului şi sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia apelând numărul de urgenţă 112.
- Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
- În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
SĂRBĂTORI FERICITE !