Anul 2022 se încheie favorabil pentru fermieri. Ploile din luna noiembrie asigură necesarul de apă pentru culturile agricole
Seceta prelungită din acest an a afectat serios producătorii agricoli de la nivelul județului Vaslui. În unele comunități locale, culturile de toamnă au fost afectate într-un procent de 50-60%, în timp ce culturile semănate în primăvară au fost calamitate mult mai puternic, cu un grad de dăunare cuprins între 70 și 100%.
„Partea bună este că spre sfârșitul anului situația s-a schimbat. În luna noiembrie a plouat bine, iar grâul și rapița au apă. În general, situația din sectorul agricol este bună”, a spus Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.
Guvernul a aprobat o ordonanță pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar, acordat fermierilor care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta. Prin acest act normativ se compensează parțial pierderile înregistrate de producătorii agricoli afectați de seceta pedologică accentuată, manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării
Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
În județul Vaslui, seceta severă a calamitat o suprafață totală de 40.637,93 hectare cu culturi de toamnă. Este vorba despre culturile de grâu, orz, orzoaică, rapiță și culturile de orzoaică de primăvară și mazăre care au fost recoltate în același timp cu culturile de toamnă.
În urma evaluărilor realizate de specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui, valoarea estimativă a pierderilor se ridică la suma de 60.956.895 lei. DAJ Vaslui a întocmit un raport sinteză privind gradul de afectare al culturilor, pe care l-a transmis Ministerului Agriculturii.
(Dănuț CIOBANU)