National

2022 a fost anul de glorie a lui David Popovici

La 17 ani şi 9 luni, când era încă junior, Popovici a uimit lumea la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta, unde a devenit al doilea înotător din lume care a câştigat probele de 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a CM. Primul a fost Jim Montgomery, în urmă cu 49 de ani, la Belgrad.

Deşi junior, la cea dintâi prezenţă a sa la Campionatele Mondiale de seniori, a devenit primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori şi cel mai tânăr campion mondial din istoria nataţiei. Timpul înregistrat în finala de la 200 m liber, al patrulea din istoria înotului mondial, a reprezentat un nou record al lumii de juniori. După ce s-a impus şi în finala de la 100 m liber, a devenit primul înotător român din toate timpurile dublu campion mondial.

Pentru performanţa sa, David Popovici a fost decorat de preşedintele României Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, iar antrenorul său Adrian Rădulescu cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.

Seria rezultatelor sale de excepţie a continuat la Campionatele Europene de seniori de la Roma unde nu numai că a reeditat performanţa de la Mondiale, cucerind titlurile continentale atât la 100 cât şi 200 m liber, dar timpul înregistrat în finala de la 100 m liber (46,86 s) a reprezentat noul record mondial şi european la seniori şi juniori, noul record al competiţiei şi al 4-lea cel mai bun timp din istorie la această probă, potrivit News.

Mai mult, la 17 ani şi aproape 10 luni, a devenit cel mai tânăr sportiv din lume care a coborât sub 47 de secunde la 100 m liber.

Din 20 iunie până pe 5 septembrie 2022, în mai puţin de trei luni, a cucerit 13 medalii – dintre care 4 de aur la seniori, la patru dintre cele mai importante competiţii de înot din lume – Mondialele de seniori de la Budapesta (iunie), Europenele de juniori de la Otopeni (iulie), Europenele de seniori de la Roma (august), Mondialele de juniori de la Lima (august- septembrie). El a obţinut o medalie şi în decembrie, la CM în bazin scurt.

Palmaresul lui David Popovici în 2022:

CE juniori – 4 AUR, 1 ARGINT: AUR – 50, 100, 200 m liber şi ştafetă 4×100 m liber masculin / ARGINT – ştafetă mixtă 4×100 m liber

CM juniori – 3 AUR, 1 ARGINT: AUR – 100, 200 m liber şi ştafetă 4×100 m liber masculin / ARGINT – ştafetă mixtă 4×100 m liber

CE seniori – 2 AUR: 100, 200 m liber

CM seniori – 2 AUR: 100, 200 m liber

CM în bazin scurt – 1 ARGINT: 200 m liber

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button