Home » National » Alexia, fata cu mâinile amputate și replantate, a făcut primii pași

Alexia, fata cu mâinile amputate și replantate, a făcut primii pași

Însoțită de medicii care au operat-o și au reușit să îi replanteze ambele brațe, copila a pășit cu zâmbetul pe buze, în aplauzele mamei. Fata va fi supusă vineri unei noi operații, iar săptămâna viitoare va ajunge acasă, în Botoșani.

La aproape două săptămâni de la accidentul înfiorător în care și-a pierdut ambele brațe, joi seară, Alexia a făcut primii paşi pe holurile spitalului în care e internată.

Toţi au zâmbetul pe buze în faţa unei minuni pentru care oamenii şi rugile lor şi-au dat mâna. După accidentul din 17 decembrie, fata a fost operată timp de 20 de ore de medicul numit îngerul copiilor, iar după doar două zile a reușit, în mod miraculos, să își mişte degetele. A fost un lanţ al binelui care a dus aici: fratele copilei i-a găsit mâinile pe câmp după accident, apoi medicii au făcut imposibilul pentru a o salva. Dacă totul merge bine, Alexia va fi externată săptămâna viitoare.

 

Sidonia Susanu, medicul care a salvat-o pe Alexia, supranumită „îngerul copiilor”

Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, a relatat într-un interviu ce înseamnă o intervenţie chirurgicală de o asemenea amploare precum cea făcută în cazul Alexiei Tudose, adolescenta care şi-a pierdut ambele braţe în urma accidentului cumplit produs la Paşcani.

„Nu am luat niciodată în calcul ca nu se va putea. (…) Miracolul este că a ajuns vie. Astfel de leziuni au un potenţial letal mare la locul accidentului”, a explicat ea, după operația complexă care a durat aproape o zi.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*