National

Vâscul, planta cu puteri miraculoase, simbol al iubirii

Vâscul era considerat în mitologia germană o plantă cu puteri miraculoase, care venea din ceruri şi nu creştea pe pământ. În trecut, vâscul era considerat totodată şi un leac pentru fertilitate. Despre cuplurile care se sărută sub vâsc de Anul Nou se spune că vor avea o relaţie trainică şi împlinită.

Legenda vâscului şi tradiţia sărutatului sub vâsc vin din cele mai îndepărtate timpuri, potrivit mitologiei germane. Se spune că zeiţa Frigga, cea care era zeiţa dragostei, a avut un fiu pe nume Balder, zeul pământului. După ce Balder a avut un vis în care i se prevestea moartea, zeiţa Frigga a fost foarte speriată. Dacă fiul său, zeul soarelui, ar fi murit, atunci toată viaţa de pe Pământ s-ar fi sfârşit.

Bobiţele albe de vâsc sunt lacrimile unei zeiţe

Loki, zeul răului, cel care voia sa-l omoare pe Balder, a găsit vâscul, o plantă care nu crestea pe pamant si care avea puteri miraculoase. El a confecţionat o suliţă din vâsc şi i-a dat-o zeului iernii, pe nume Holder, care era orb. Zeul iernii l-a lovit pe Blader cu suliţa din vâsc, iar acesta a murit. Timp de trei zile, toată lumea a incercat să-l învie pe Balder, însă nimeni nu a reuşit. Potrivit legendei, cea care l-a înviat a fost mama sa, Frigga, cu lacrimile vărsate peste fiul ei. Se spune că lacrimile ei s-au transformat în bobiţele albe ale vâscului. De fericire că şi-a văzut fiul readus la viaţă, Frigga i-a sărutat pe tot cei care au trecut pe sub vâsc. De aici se spune că ar veni tradiţia sărutatului sub vâsc.

De-a lungul istoriei vâscul a devenit simbol al bucuriei, păcii şi iubirii. În preajma Anului nou, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc şi se sărută sub ramurile acestuia.

 

 

sursa: adevarul.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button