National
Alertă falsă cu bombă la stația de metrou Piața Victoriei
După ce au verificat întreaga stație, pirotehniștii au constatat că alarma dată a fost falsă.
Printr-un apel la 112, o persoană a anunțat că la stația de metrou respectivă ar fi un dispozitiv exploziv. La fața locului sunt pirotehniști care fac verificări, precum și mașini de pompieri și de poliție. Sunt verificate toate colțurile stației, procedurile putând dura de la câteva zeci de minute până la câteva ore. De o oră metrourile nu mai circulă în zonă. Oamenii nu mai sunt lăsați că coboare în stație. Nu e prima oară când la Piața Victoriei este dată o astfel de alarmă. Anul trecut, o alarmă similară s-a dat după ce cineva a uitat un bagaj acolo.