Trafic crescut la ieşirea din ţară. Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria
Deoarece vacanţa de iarnă s-a încheiat şi mulţi cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde îşi au reşedinţa, aspect ce determină o creştere a valorilor de trafic la ieşirea din ţară, în mod special la graniţa cu Ungaria, măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei în perioada sărbătorilor sunt menținute şi în această perioadă.
La nivelul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au fost luate toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare prin suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră.
Menționăm că este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele mobile folosite pentru verificarea documentelor.
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care, în mod constant, sunt derulate activităţi de cooperare cu autorităţile statelor vecine pentru a se asigura sincronizarea măsurilor de suplimentare a personalului şi a arterelor de control.
În perioada 16 decembrie 2022 – 05 ianuarie 2023, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 4 milioane de persoane, din care 2,15 milioane pe sensul de intrare în ţară şi 1,8 milioane pe sensul de ieşire din ţară, precum şi aproximativ un milion de mijloace de transport. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-a înregistrat o creștere cu 75% a valorilor de trafic, la frontierele României.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria, pe unde au trecut aproximativ 1,4 milioane persoane, dar si prin cele aeroportuare – 1,2 milioane persoane.
Deoarece în această perioadă se preconizează o creştere a traficului la graniţa de vest, Poliţia de Frontieră Română recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei de la granița româno-ungară unde sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier.
- Pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
- Pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany, P.T.F. Sacuieni;
- Pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.
- Pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
De asemenea, Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.