Local

10 ianuarie 1475 – 548 de ani de la strălucita victorie a lui Ștefan cel Mare la Podul Înalt-Vaslui

Ştefan cel Mare va fi evocat în centrul civic al municipiului Vaslui, începând cu ora 10, cu prilejul împlinirii a 548 de ani de la bătălia câştigată de marele domnitor la Podul Înalt.
Manifestarea cuprinde un ceremonial militar și religios, o evocare a evenimentului istoric, depuneri de coroane la statuia lui Ștefan cel Mare și o paradă militară.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, susține că Ștefan cel Mare a fost o personalitate copleșitoare, care a definit epoca prin faptele sale de vitejie.
„A fost o personalitate copleșitoare, care a marcat istoria acestui pământ, făcând epocă. Mi se pare firesc să amintim de epoca lui Ștefan cel Mare, ca una distinctă, care să cuprindă și portretul omului, care a fost marele domnitor, și care a dat întregii epoci strălucirea sa. Vorbim despre una dintre cele mai mari personalități, care a fost sanctificată, pentru că reprezintă un moment simbolic deosebit de afirmare a locuitorilor acestui pământ, afirmare care i-a adus recunoaștere din partea puterilor europene de la acea vreme”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button