LocalSocial

Polițiștii au instruit elevii de la Școala Gimnazială Tutova cu privire la traficul rutier

Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, au derulat activități cu caracter educativ-preventiv, la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea/comuna Tutova, județul Vaslui.

Polițiștii rutieri și cei specializați în prevenirea criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive, la Școala Gimnazială Tutova, pentru informarea și conștientizarea elevilor din ciclul primar și gimnazial cu privire la participarea în condiții de siguranță la traficul rutier, efectele nocive ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau participanți la săvârșirea unor infracțiuni.

Celor peste 105 elevi și 8 cadre didactice prezente la activitate le-au fost transmise recomandări preventive referitoare circulația pe drumurile publice (la mersul cu trotineta, bicicleta, cu rolele), precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă. Aceștia s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice prin intermediul autospecialei destinate educației rutiere, deplasate la Tutova.

Mesajele preventive au fost îmbinate cu jocuri și au fost prezentate într-o formă care să poată fi înțeleasă de tânărul public.

Deplasarea în calitate de pieton pe drumurile publice se efectuează doar pe trotuare, iar în locurile unde acestea lipsesc, pe acostamente, alei laterale, iar în cazul în care toate acestea nu sunt prezente, deplasarea va fi făcută pe partea stângă a străzii, cât mai aproape de marginea acesteia.

Traversarea străzii se va efectua doar prin locurile special amenajate, semnalizate cu indicatoare sau marcaje cu semnificația ”Trecere pentru pietoni” sau, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, în ambele cazuri după o temeinică și prealabilă asigurare;

Asigură-te în stânga și în dreapta de fiecare dată când traversezi strada.

Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni.

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

De asemenea, în cadrul activității au fost transmise mesaje preventive în vederea creșterii gradului de informare cu privire la necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care copiii pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni, principalele teme de prevenire abordate fiind prevenirea delincvenței juvenile și prevenirea victimizării minorilor.

Totodată, au fost expuse consecințele pe care le are apelul fals la S.N.U.A.U. 112, au fost purtate discuții despre prevenirea disparițiilor de minori și despre siguranța în mediul online.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button