National

Care sunt diferențele dintre țări în ceea ce privește băutura carbogazoasă ?

În urmă cu 5 luni, România , prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ( ANPC ) – în calitate de Birou Unic de legătură și autoritate competentă , în sensul Regulamentului 2394/2017 , de cooperare transfrontalieră – a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene , solicitând verificarea , în statele membre ale Uniunii Europene , a etichetelor produselor Fanta Portocale , Fanta Portocale Zero Zahăr și Fanta Lămâie .

Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023 , țara noastră a solicitat inițierea unei acțiuni coordonate de către România , la nivelul UE, de verificare comună , împreună cu Autoritățile competente din alte state membre , care au atribuții de identificare a presupusei încălcări , pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest inițiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea și combaterea, ca practică comercială incorectă , a calității diferențiate – așa-numitul ” dublu standard ” – pentru cele 3 produse consumate , în cantitate mare, de către cetățenii europeni .

 

În cazul în care se va stabili că a avut loc încălcarea legislației la nivel trasfrontalier , se va proceda la sancționarea dublului standard , conform prevederilor legale în vigoare , cu amendă contravențională în cuantum de până la 4 % din cifra de afaceri a companiei producătoare și distribuitoare, ceea ce, doar în cazul României , s-ar putea ridica la peste 20 milioane de euro .

” În primul meu mandat de președinte al Autorității, în anul 2019 , am invitat reprezentanții instituțiilor similare din toate statele europene, pentru a le arăta că dublul standard există.Am fost singura țară ce a putut pune pe masă produse ale unor mărci celebre, cu rețete diferite , având eticheta identică. Atunci am folosit pentru prima dată expresia ” Nu suntem pelicanii Europei !”.

 

Unul dintre produsele date ca exemplu atunci, este cel de astăzi. Ni se transmitea , la acel moment, că există studii care arată că românilor nu le plac la fel de mult portocalele ca altor cetățeni europeni . La începutul celui de-al doilea mandate de președinte , am subliniat faptul că , pe lângă ordinea necesară în țară, voi lupta să nu fim tratați ca cetățeni de mâna a doua în Europa .

La întâlnirea la care am participat anul trecut , la Praga , am vorbit celor prezenți, reprezentanți ai protecției consumatorilor în țările lor, că ne trebuie o bază de date cu etichetele tuturor produselor aflate la vânzare în Europa .

Am reușit să conving pe unii dintre participanți de necesitatea acestui demers, așa cum încerc să o fac și astăzi, la nivelul Parlamentului țării noastre .Transmit un mesaj ferm tuturor producătorilor, distribuitorilor și comercianților care au la vânzare produse în mai multe țări europene : Suntem toți egali , avem aceleași drepturi și trebuie să fim respectați la fel ! Vom continua acțiunile, până ne vom face înțeleși. Indiferent de numele și mărimea operatorului economic , ANPC și eu personal vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca drepturile Dvs., în calitate de cetățeni europeni, să fie respectate! ” – Horia Constantinescu, președintele ANPC .

În cursul analizelor, realizate de ANPC, a etichetelor acestor produse comercializate pe teritoriul UE, în cazul produsului Fanta Portocale cu zahăr sau cu zahăr/îndulcitori , conținutul de suc de portocale este următorul :

  • sub 5 %, în 3 state membre,
  • 5%, în 13 state membre,
  • 6 %, în 4 state membre,
  • 8 %, în 3 state membre,
  • 12 %, în 2 state membre,
  • 20 %, în 2 state membre.

În cazul produsului Fanta Portocale Zero Zahăr (cu îndulcitori) conținutul de suc de portocale diferă astfel :

  • 3%, în 10 state membre,
  • 4%, în 5 state membre,
  • 7%, în 2 state membre,
  • 8 %, într-un stat membru,
  • 12 %, într-un stat membru.

În cazul produsului Fanta Lămâie (cu îndulcitori), acesta are conținutul de suc de lămâie diferit, astfel :

  • 1 %, în 3 state membre
  • 3%, în 5 state membre
  • 6%, în 4 state membre
  • 12 %, într-un stat membru.

De asemenea, au fost înregistrate diferențe semnificative privind utilizarea sau nu, la aceste 3 produse, a anumitor aditivi cu proprietate de colorare și utilizarea diferențiată de ingrediente, față de formula generală.

 

Există diferențe și în ceea ce privește variantele de îndulcire, în cazul produselor din gama Fanta Portocale , la nivelul UE, și anume:

  • conținut exclusiv de zahăr , la 5 state membre
  • amestec de zaharuri și îndulcitori , la 15 state membre
  • utlizarea siropului de fructoză-glucoză, la 2 state membre
  • utilizarea amestecului de zahăr și a siropului de fructoză-glucoză, într-un stat membru
  • utilizarea siropului de fructoză-glucoză și a îndulcitorilor, în 4 state membre.

Tot din analizarea etichetelor de pe produsele din gama Fanta Portocale , a rezultat că se utilizează diferențiat, ingrediente cu rol de colorare , la nivel comunitar, după cum urmează:

  • concentratul de morcovi, în 2 state membre
  • coloranți, într-un stat membru
  • caroten, în 24 de state membre

 

 

sursa: infocons.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button