Comisia Europeană cere României să reducă poluarea atmosferică
Comisia Europeană a solicitat joi unui număr de 14 state membre, printre care şi România, să îşi respecte angajamentele de reducere pentru mai mulţi poluanţi atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici („Directiva privind plafoanele naţionale de emisie” sau „Directiva NEC”), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Pactul verde european, care vizează reducerea la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează în mod negativ sănătatea umană. Comisia a analizat inventarele naţionale de emisii pentru mai mulţi poluanţi prezentate de statele membre în 2022 (care reflectă emisiile din 2020). Cele 14 state membre menţionate mai sus nu şi-au îndeplinit angajamentele privind unul sau mai mulţi poluanţi vizaţi de Directiva NEC.
În plus, întrucât măsurile prevăzute în PNCPA ale majorităţii acestor state membre nu au asigurat îndeplinirea angajamentului de reducere a emisiilor pentru unul sau mai mulţi poluanţi, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a limita emisiile anuale generate de om, astfel cum se prevede în directivă.