Ziua de 30 ianuarie a fost aleasă pentru a celebra ,,Ziua Internațională pentru Nonviolenţă în Şcoală”, în acest context, în perioada 25-30 ianuarie 2023, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, ai Serviciului Rutier, ai Serviciului Ordine Publică și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, toate din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Vaslui, au derulat o activități cu caracter educativ-preventiv la unități de invățământ din județul Vaslui.
Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ şi zona adiacentă, absenteismului și abandonului școlar (primii pași spre delincvența juvenilă), constituie o preocupare prioritară la nivelul instituţiilor statului român având atribuţii legale în domeniu, autorităţi centrale şi locale, poliţie şi jandarmerie, situaţii de urgenţă, toate urmărind prin demersurile lor să vină în sprijinul şcolii, părinţilor şi elevilor.
La nivelul instituției noastre, consolidarea climatului de siguranţă în mediul şcolar reprezintă o prioritate, fiind necesare eforturi conjugate din partea instituţiilor responsabile şi o abordare unitară a problematicii, astfel încât procesul instructiv-educativ să se desfăşoare într-un mediu sigur pentru elevi şi cadre didactice.
Activitățile au urmărit creșterea nivelului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ de la nivelul județului Vaslui și totodată eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying) care se manifestă în unitățile de învățământ preuniversitar.
Astfel, polițiștii vasluieni s-au întâlnit cu elevii și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic ”Nicolae Iorga” Negrești, ai ”Centrului de Zi” Negrești, ai Școlii ”Adrian Porumboiu” din Muntenii de Jos, ai Școlii Gimnaziale Oprișița – comuna Poienești și cei ai Colegiului Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” din municipiul Bârlad.
Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv a fost prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.
Totodată, s-a urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul liceal cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.
Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să Ia atitudine și să spună STOP Violenței!
Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni, fiind informați că pot primi consiliere de specialitate dacă se vor afla în situațiile care necesită sprijin.