UE s-a mobilizat pentru ajutorarea Turciei
Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell și comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, au anunțat luni că UE trimite un ajutor rapid pentru Turcia și Siria, lovite de două cutremure devastatoare care au făcut peste 1.200 de morți.
Zece echipe de căutare și salvare urbană au fost mobilizate rapid din zece țări – Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Grecia, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Polonia și România pentru a sprijini pe teren echipele turce de salvare, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
De asemenea, Italia, Spania și Slovacia și-au pus și ele la dispoziție echipele de salvare. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE este în contact direct cu autoritățile din Turcia pentru a coordona sprijinul suplimentar, dacă este necesar.
Sistemul de sateliți Copernicus al UE a fost, de asemenea, activat pentru a furniza servicii de cartografiere de urgență.