LocalSocial

Inspecția Muncii Vaslui verifică angajatorii, dacă respectă legislația aferentă perioadelor cu temperaturi extreme

Asigurarea de către angajatori a măsurilor prevăzute de legislaţia de securitate şi sănătate privind microclimatul la locul de muncă. Verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme.

Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Grupul ţintă

Agenţii economici din toate domeniile de activitate, cu preponderenţă din sectoarele: construcţii civile şi industriale, construcţii drumuri şi poduri, agricultură, comerţ, transporturi etc.

Motivarea acţiunii

Pentru asigurarea unor condiţii bune de muncă de către angajatori, este necesar să se verifice modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă precum şi măsurile ce se aplică în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca, în conformitate cu prevederile OUG nr. 99/2000.

Acţiuni de control

Inspectorii de muncă vor verifica modul în care se aplică şi respectă legislaţia în vigoare privind protecţia lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme în care, conform datelor furnizate de ANMH, temperaturile depăşesc -20°C sau corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

Controalele tematice vor viza, verificarea măsurilor luate de angajator în următoarele aspecte:

În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:
a) distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb;
b) acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vorasigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
c) asigurarea echipamentului individual de protecţie

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri:
a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi scăzute;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme scăzute.

Angajatorii vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz şi  următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă în perioada cu temperaturi extreme scăzute constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei încălcarea prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 99 din 29 iunie 2000, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button