National

Cod Portocaliu de vânt puternic și viscol în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură

Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de viscol și intensificări ale vântului valabilă în intervalul 18 februarie, ora 08:00 – 19 februarie, ora 20:00, la altitudini mai mari de 1.700 de metri în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100-120 km/h și va fi viscol puternic.

Avertizarea este valabilă și pentru zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava, la altitudini de peste 1700 m, începând de astăzi de la ora 20:00 până duminică la aceeași oră. Temporar va ninge viscolit, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vizibilitatea va fi redusă. La altitudini sub 1.700 m, temporar va ploua, prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 40-50 l/mp și izolat 60-70 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă. În nordul, nord-vestul și centrul țării vor fi precipitații moderate cantitativ și pe alocuri se vor acumula peste 25-35 l/mp.

Cod Galben în nord-vestul, nordul, centrul și local în sudul și în extremitatea de sud-est a țării, începând de mâine de la ora 08:00 până duminică la ora 20:00. Temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 55-65 km/h și izolat 70 km/h. Este vizată și zona de munte, la peste 1.700 de metri, de astăzi de la ora 20:00 până luni dimineața la ora 10:00.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button