National
David Popovici, ales înotătorul anului 2022 în Europa
Sportivul David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului 2022, el şi Ruta Meilutyte la feminin fiind marii câştigători ai premiilor Ligii Europene de Nataţie (LEN).
Popovici a obţinut 56,16 la sută din totalul voturilor exprimate pentru desemnarea câştigătorului. Pe doi s-a clasat Kristof Milak din Ungaria (22,71 la sută), pe trei italianul Thomas Ceccon (13,79 la sută), pe patru francezul Leon Marchand (4,77 la sută) şi pe cinci italianul Nicolo Martinenghi (2,56 la sută).
David Popovici a câştigat în 2022 două titluri de campion mondial, două de campion europeana, un argint mondial în bazin scurt, trei titluri mondiale la juniori şi patru titluri europene la juniori.
La high diving, cel mai bun a fost ales Constantin Popovici, cu 64,77 la sută din voturi. Pe doi s-a clasat Cătălin Preda (24,18 la sută) şi pe trei italianul Alessandro De Rose (11,05).