Maia Sandu vine în România la invitația lui Klaus Iohannis
Maia Sandu vine în România la invitația lui Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială. Cei doi lideri vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova, a mai transmis Administrația Prezidențială.
„Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, cei doi Președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina”, se punctează în comunicat.
Klaus Iohannis o va primi joi, la Cotroceni, pe Maia Sandu, cu prilejul vizitei pe care președintele Republicii Moldova o face în țara noastră. Cei doi șefi de stat vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, precum şi despre provocările de securitate ale momentului.