Târg al Mărţişorului pe 1 martie la Muzeul Naţional al Ţăranului
Tradiţionalul Târg al Mărţişorului se va desfăşura, de sâmbătă, până pe 1 martie, la Muzeul Naţional al Ţăranului, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MNŢR, tineri, studenţi, artişti, meşteri şi, în anii din urmă, designeri şi arhitecţi au conturat de-a lungul timpului particularitatea acestui eveniment a cărui principală expresie este creativitatea însoţită de o debordantă imaginaţie şi simţ ludic.
„Târgul a creat de-a lungul timpului pentru publicul bucureştean o ofertă bogată prin unicitatea, inventivitatea şi diversitatea mărţişoarelor, reuşind să schiţeze noi forme de mitologie urbană ce folosesc, ca sursă de inspiraţie, lumea şi mitologia ţărănească ori imaginează noi forme ale creativităţii: de la obiectul manufacturat şi reciclat, care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, de la eroii desenelor animate şi benzilor desenate la personajele lumilor virtuale, imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale”, precizează sursa citată.
Totodată, oferta gastronomică aduce produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală reprezentată atât de zona rurală, cât şi de cea urbană: turtă dulce, prăjiturele de casă, miere, dulceţuri, cozonaci şi alte produse de patiserie din Bucovina, Alexandria, Baia Mare şi Buzău, Ilfov, ceaiuri şi plante de leac din Dâmboviţa.
Accesul în târg se va face prin Strada Monetăriei, nr. 3.
Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi, studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 3 lei.