LocalSocial

Elevi de la Şcola de Agenţi de Poliţie, în practică la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui

33 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina (județul Prahova) vor efectua stagiul de practică la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.

În perioada 27 februarie – 13 aprilie 2023, 33 de elevi (11 fete și 22 de băieți) ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoția ianuarie – noiembrie 2023, desfășoară modulul I al stagiului de practică, la structurile de ordine publică și poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Aceștia sunt repartizați în structurile de ordine publică (din mediul urban și rural) și poliție rutieră (din mediul urban), pe lângă polițiști cu experiență și reale calități profesionale care să-i îndrume și să le explice modul de desfășurare a activităților de serviciu, astfel încât să fie atinse principalele obiective ale stagiului de practică:

-familiarizarea elevului cu organizarea Poliției Române și activitățile desfășurate de către polițiștii de ordine publică;

-completarea și aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice asimilate în școală;

-dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor și abilităților profesionale;

-manifestarea unei conduite morale și profesionale adecvate.

Stagiul de practică constituie este o parte integrantă a procesului de învăţământ şi pune în comun concepte teoretice cu situaţii reale de muncă.

Practica are ca scop principal dezvoltarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor practice formate în şcoală. Elevii au oportunitatea de a câştiga experienţă, încredere şi de a avea o viziune din interior asupra viitoarei cariere.

Elevii care au venit astăzi în practică la I.P.J. Vaslui fac parte din seria celor 1640 de elevi declaraţi admişi în luna decembrie 2022 la cele două Şcoli de Agenţi de Poliţie.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button