De astăzi, 1 martie, toate beneficiile sociale se majorează
Indemnizaţia de şomaj şi toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) cresc de la 1 martie 2023, ca urmare a majorării cu 13,8% a acestui indicator, informează Ministerul Muncii. Astfel, valoarea ISR creşte de la 525,5 lei, în anul 2022, la 598 lei, anul acesta.
După aplicarea noii valori a ISR, ajutorul social (VMG) pentru persoana singură creşte de la 149 lei la 170 lei, iar pentru familia cu 5 persoane de la 554 lei la 631 lei, pentru 164.896 de persoane.
Alocaţia pentru susţinerea familiei, de care beneficiază 133.276 de persoane, creşte primul interval de venituri de la 211 lei/persoană la 240 lei/persoană şi al doilea interval de venituri creşte de la 558 lei/persoană la 634 lei/persoană. Cuantumul alocaţiei variază în funcţie de numărul de copii din familie, de intervalul de venituri al acesteia, dar şi de tipul familiei/ monoparentală sau biparentală. Acesta variază între 90 lei de la 79 lei, pentru familia biparentală cu 1 copil şi venituri de 634 lei, şi 512 lei de la 450 lei, pentru familia monoparentală cu venituri de până la 240 lei şi 4 copii în întreţinere.
Indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi, de care beneficiază 837.947 de persoane, cresc pentru adulţi de la 368 lei la 419 lei pentru handicap grav şi de la 279 lei la 317 lei pentru handicap accentuat. Bugetul complementar creşte de la 156 lei la 180 lei pentru handicap grav, de la 116 lei la 132 lei pentru handicap accentuat şi de la 64 lei la 72 lei pentru handicap mediu. Şi în cazul copiilor, prestaţia creşte de la 316 lei la 359 lei pentru handicap grav, de la 184 lei la 210 lei pentru handicap accentuat şi de la 64 lei la 72 lei pentru handicap mediu.
Alocaţia lunară de plasament creşte de la 950 lei la 1.081 lei şi de la 1.425 lei pentru copilul cu handicap la 1.622 lei, pentru 34.315 de persoane. La aceasta se adaugă şi indemnizaţia de sprijin, care creşte de la 420 lei la 479 lei.
Indemnizaţia lunară pentru tinerii care optează pentru ieşirea din sistemul de protecţie socială şi urmează cursurile de învăţământ sau se angajează creşte de la 2.522 lei la 2.871 lei, cuantumul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se majorează de la 1.314 lei la 1.495 lei, pentru 170.785 de persoane iar indemnizaţia minimă acordată pe perioada concediului de acomodare în vederea adopţiei creşte de la 1.787 lei la 2.033 lei, pentru un număr mediu de 595 de persoane.
Indemnizaţia de sprijin pentru adopţie se majorează de la 631 lei la 717 lei (nivel minim) şi de la 1.261 lei la 1.435 lei (nivel maxim), pentru un număr mediu de 2.153 de persoane iar ajutorul lunar nerambursabil pentru refugiaţi creşte de la 568 lei la 646 lei, pentru 440 de persoane.
sursa: agerpres.ro