Universitățile ar putea majora taxele de școlarizare
O prevedere prin care universitățile ar putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației ar urma să fie introdusă în legea educației, potrivit reprezentanților studenților, după discuții cu Ministerul Educației. Studenții spun însă că această soluție îi mulțumește doar parțial și că vor insista, pe parcursul procesului de adoptare a noilor legi ale educației, să fie prevăzut expres că taxele de școlarizare rămân neschimbate pe durata școlarității.
„E o problemă de previzibilitate, pentru că în măsura în care eu intru în anul I cu o taxă am așteptarea rezonabilă ca acea taxă să se mențină pe tot parcursul facultății, pentru că eu am luat decizia de a mă înscrie la o anumită facultate și în considerarea taxei pe care știam că o voi plăti. (…)
Și universitățile au dreptate că au crescut costurile, dar din punctul nostru de vedere aici trebuie să existe o strategie pe termen mediu, care înseamnă ciclul școlarității unui student: 3-4 ani. Până la urmă, și universitățile, și noi cerem același lucru: previzibilitate. OK, e nevoie să mai crească taxele de școlaritate pentru că au crescut și costurile, înțelegem chestiunea aceasta chiar dacă nu ne bucură, dar totuși să se respecte un standard de proporționalitate. Pentru că, dacă eu intru ca student cu o taxă de 4.000 de lei pe an să zicem, pentru că atâta îmi permit să plătesc și în anul II se întâmplă să se majoreze la 7.000 de lei pe an și nu îmi mai permit să o plătesc, eu practic am pierdut banii pe care i-am investit în universitate dintr-o chestiune care nu îmi era deloc predictibilă, pentru că la fel cum universitatea nu știa că va fi inflație, nici eu nu știam că va fi inflație când m-am înscris ca student. Ideea aceasta de previzibilitate din punctul nostru de vedere trebuie păstrată pentru toată lumea. Iar universitățile au oportunitatea de a-și stabili taxele pentru anul I, în baza autonomiei universitare”, a precizat vicepreședintele ANOSR.
Context. Dezbaterea publică privind majorarea taxelor de școlarizare ale studenților a fost accentuată în ultima săptămână, după ce Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj a decis majorarea taxelor începând cu anul universitar 2023-2024.
sursa: digi24.ro