Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o tânără cu cetăţenie română și Republica Moldova căutată de autorităţile din Grecia, care este cercetată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.
În ziua de 16 martie a.c, în jurul orei 10.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasageră într-un autoturism, o femeie cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 27 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tinerei era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Grecia, aceasta fiind cercetată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.