Local
DGASPC Vaslui, doi câștigători în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială
Ecaterina Marian, asistent social în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui – Biroul Management de Caz Huși, a câștigat premiul pentru cel mai bun asistent social în domeniul protecției copilului în anul 2022, în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, desfășurată marți seara, la Ateneul Român. Și premiul „Asistentul social din mediul rural” a ajuns în județul Vaslui, importanta distincție revenindu-i Andreei Vasluianu, asistent social în cadrul Primăriei comunei Bogdănești.
Pe bună dreptate, subliniază colegele noastre, premiile constituie o recunoaștere a întregii lor activități profesionale.
- „A fost o seară plină de emoții. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, nu mi-aș dori să am altă profesie, ci să fiu tot asistent social. Iubesc ceea ce fac, iubesc copiii, îmi place să interacționez cu beneficiarii, fac din pasiune ceea ce fac și cred că de aceea am reușit să am rezultate deosebite în activitatea mea, cele mai importante fiind pe adopție. Premiul acesta este pentru mine o mare onoare. Eu consider că este rezultatul muncii mele din toți acești 20 de ani de asistență socială și nu doar rezultatul muncii din 2022. Mulțumesc celor care mi-au apreciat munca!”, a declarat Ecaterina Marian la finalul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, citată de puls24.ro.
- Aceeași emoție o descoperim și în cuvintele Andreei Vasluianu. „Nu-mi vine să cred că am reușit să câștig acest premiu. Nu este ușor să fii asistent social, dar mediul rural face această misiune și mai dificilă, având în vedere problemele cu care se confruntă comunitățile sătești din județul nostru. Este o onoare pentru mine să primesc pe scena Ateneului premiul Colegiului, înmânat de Andreea Marin. Mă bucură și mă motivează și mai mult în munca mea cu oamenii și problemele lor sociale din comunitatea în care îmi desfășor activitatea. Mulțumesc celor care au avut încredere în mine, celor care m-au votat, cât și specialiștilor care au dat verdictul și promit că nu îi voi dezamăgi”, a declarat Andreea Vasluianu.
Reamintim că, la ediția din acest an a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială au fost nominalizați 13 asistenți sociali din județul Vaslui, cinci calificându-se în finala din 21 martie. Felicitări celor două câștigătoare, dar și celorlalte trei finaliste, clasate între primii trei din țară la categoria lor: Oana Panainte, asistent social la Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad, Mihaela Ionela Voicu, asistent social în Negrești, și Felicia Olenici, asistent social la Huși.